CSA Steaua și ACS Quarto organizează, în perioada 15-16 noiembrie 2014, Cupa București la spadă pentru copii. Concursul va avea loc la Sala de Scrimă Steaua din București și se va desfășura feminin și masculin, doar la individual, la următoarele categorii de vârstă: 7-8 ani, 9-10 ani, 11-12 ani și 13-14 ani. Orice sportiv poate participa la două categorii de vârstă. Programul celor două zile de concurs este următorul:
Sâmbătă, 15 noiembrie
Ora 9:00: spadă feminin, categoria 9-10 ani;
Oraa 10:00: spadă masculin, categoria 9-10 ani;
Ora 13:30: spadă feminin, categoria 13-14 ani;
Ora 14:30: spadă masculin, categoria 13-14 ani.
Duminică, 16 noiembrie
Ora 9:00: spadă feminin, categoria 7-8 ani;
Oraa 10:00: spadă masculin, categoria 7-8 ani;
Ora 13:30: spadă feminin, categoria 11-12 ani;
Ora 14:30: spadă masculin, categoria 11-12 ani.
Sportivii care vor trage la categoria 7-8 ani vor concura cu lame 0.
Primii opt clasați vor primi medalii și diplome, iar ocupantul locului întâi va fi recompensat de către organizatori și cu o cupă.
Înscrierile se fac până pe 10 noiembrie 2014 la antrenoarea Marcela Mincu. Telefon: 0746.162.189; Email: antrenor.quarto@yahoo.com.