Tbilisi – Cupa Mondială – seniori, sabie, feminin

165 de sabrere au luat startul la concursul din capitala Georgiei. Printre acestea s-a numărat și un contingent tricolor, compus din șase sportive: Felicia Iacob, Andreea Lupu, Tania Lutea, Sabina Martiș, Maria Matei și Ilinca Pantiș.

În faza grupelor, au părăsit concursul Tania Lutea și Maria Matei.

Pe tabloul preliminar, Andreea Lupu a fost eliminată la mare luptă de japoneza Marino Kimura (14-15), iar Felicia Iacob a pierdut clar (6-15) la Jeongmi Kim (Coreea de Sud). Victoriile tricolore au venit de la Sabina Martiș (15-13 cu Palina Kaspiarovich (Belarus) și Ilinca Pantiș (15-7 cu Gulistan Perdibaeva, din Uzbekistan).

În al doilea tur preliminar, Sabina Martiș a făcut pasul către tabloul principal, după victoria cu 15-12 obținută în meciul cu rusoaica Mariya Zinyukhina, însă Ilinca Pantiș a pierdut greu (13-15) la Lucia Martin-Portugues, din Spania. Sabina s-a calificat pentru primul tur al tabloului principal, unde o va întâlni, mâine, pe Despina Georgiadou, din Grecia.

Foto: Bizzi Team/EFC