Orașul sârb Zrenjanin a găzduit sâmbătă și duminică, 7 și 8 octombrie 2017, a doua etapă din Circuitul European de spadă cadeți feminin, din sezonul 2017-2018. Pe planșele din Serbia au fost prezente 106 sportive, din 16 țări, care au concurat la individual și pe echipe.
Duminică, 8 octombrie 2017, a avut loc proba pe echipe. S-au prezentat la start 16 formații, iar cinci au fost din România. Cea mai bună clasare a obținut-o România1, care a încheiat proba pe locul al doilea după următoarele rezultate: tabloul de 16 – 45-16 cu Croația; tabloul de 8 – 45-35 cu Ucraina2; semifinale – 41-37 cu Ucraina1; finala – 29-45 cu Ungaria.
Celelalte formații ale noastre au încheiat întrecerea de la Zrenjanin pe următoarele poziții: România2 – locul 4, România5 – locul 6, România4 – locul 8, România3 – locul 10.
Componența celor cinci formații ale României a fost următoarea:
România1: Talida Enache (CS UNEFS), Mihaela Leonte (CSS Quarto), Melany Pfeifer (CS Satu Mare), Cristina Constantinescu (CSA Steaua);
România2: Andrada Ghica (ACS Stesial), Ana Maria Melintescu (ACS Stesial), Ioana Drăghici (ACS Stesial), Diana Zota (ACS Stesial);
România3: Irina Stan (CSA Steaua), Andreea Constantin (CSA Steaua), Andra Meran (CSS1 Constanța), Daria Olteanu (CSS1 Constanța);
România4: Cristina Matache (LPS Craiova), Bianca Andreea Păuna (LPS Craiova), Denisa Papuc (LPS Craiova), Claudia Durău (LPS Craiova);
România5: Zsofia Kato (CS Satu Mare),  Bianca Moroianu (CSS Quarto), Astrid Kiss (CS Satu Mare), Boglarka Szabo (CS Satu Mare).
Podiumul probei de spadă feminin cadeți echipe de la Zrenjanin arată astfel: 1. Ungaria, 2. România1, 3. Ucraina1.
Următoarea etapă din Circuitul European de cadeți, în proba de spadă feminin, din sezonul 2017-2018, va avea loc în Austria, la Klagenfurt, în perioada 28-29 octombrie 2017.