Glaive de Tallinn 2021 – spadă, seniori, feminin, echipe

În primul meci disputat astăzi pe tabloul principal al turneului de la Tallinn, România (Bianca Benea, Alexandra Predescu, Amalia Tătăran, Greta Vereș) a întâlnit echipa țării gazdă, Estonia, campioana olimpică de la Tokyo. Deși gazdele s-au prezentat pe planșe cu trei dintre laureatele din Japonia – Katrina Lehis, Erika Kirpu și Julia Beljajeva, tricolorele au avut inițiativa mai bine de jumătate din meci. După releul al șaptelea, în care Bianca Benea a învins-o pe Julia Beljajeva cu 3-0, româncele conduceau cu 25-21. A urmat însă dezlănțuirea Katrinei Lehis, medaliata cu bronz în proba individuală la Tokyo. Aceasta a dispus cu 7-1 de Alexandra Predescu și a făcut 28-26 pentru Estonia. Ultimul releu a fost extrem de disputat. Amalia Tătăran i-a ținut piept cu brio experimentatei Erika Kirpu, care s-a impus însă cu 12-10 și a stabilit rezultatul final: 40-36 pentru estonience.

Această înfrângere a trimis echipa noastră în turneul pentru locurile 9-16. Acolo am învins categoric Canada în primul meci, 45-19, însă fetele au cedat cu Ungaria, 37-45, și au jucat în meciul pentru locul 11, împotriva Ucrainei. Din păcate, și acesta a fost pierdut, cu 35-45 și naționala feminină de spadă a terminat pe poziția a 12-a concursul pe echipe al Cupei Mondiale de la Tallinn.

REZULTATELE DESFĂȘURATE ALE MECIURILOR ROMÂNIEI

ROMÂNIA – ESTONIA 36-40

ROMÂNIA – CANADA 45-19

ROMÂNIA – UNGARIA 37-45

ROMÂNIA – UCRAINA 35-45