Ciutat de Barcelona 2022 – spadă, feminin, seniori, echipe

Echipa tricoloră, alcătuită din Bianca Benea, Alexandra Predescu, Amalia Tătăran și Greta Vereș, a înfuntat în primul tur al concursului formația Spaniei. Ibericele au condus aproape întreg meciul, iar fetele noastre au avut momente când s-au apropiat la doar două puncte sau un punct pe tabelă, însă pe final gazdele s-au desprins la 33-29, iar ultimul releu s-a disputat cu sufletul la gură. România a revenit prin Bianca Benea și a fost egalitate la 39, însă tricolorele au cedat la limită, cu 39-40, și au încheiat turneul pe poziția a 19-a. Finala s-a disputat între Franța și Rusia, franțuzoaicele având câștig de cauză, cu 45-34, iar medalia de bronz a fost cucerită de Italia, victorie cu 42-35 în fața Germaniei.