Juniori, sabie, masculin, echipe

Echipa de sabie juniori a României a reușit o performanță uriașă, cucerind argintul Mondialelor de la Dubai. România (Casian Cîdu, Mihnea Enache, Radu Nițu,  Marco Șovar) a început turneul de azi eliminând Canada în 16-imi, după o victorie fără probleme, cu 45-31 . A fost un meci în care tricolorii au pierdut un singur releu și au controlat categoric desfășurarea partidei. În optimi, România a înfruntat Polonia. Adversarii au condus ostilitățile timp de șase relee, însă revenire puternică a tricolorilor a început odată cu victoria din releul al cincilea, când Radu Nițu a făcut 9-5 cu Olaf Stasiak, iar România s-a apropiat la doar un punct (24-25). A urmat o nouă desprindere a polonezilor (30-27 în finalul releului al șaptelea), dar tricolorii au gestionat excelent finalul de meci. Casian Cîdu l-a întrecut cu 8-3 pe Stasiak și România a trecut la conducere (35-33), iar Mihnea Enache și Radu Nițu au menținut avantajul de pe tabelă în ultimele două relee, pentru România – Polonia 45-42. În semifinale, adversară a echipei noastre a fost formația Egiptului. A fost un meci dificil pentru băieții noștri care au condus  în permanență pe parcursul primelor cinci relee, a urmat căderea inexplicabilă a lui Radu Nițu – înfrângere neașteptată cu 2-11 la Zeyad Nofal și egiptenii reveneau spectaculos punând pe tabelă un scor în favoarea lor, 30-27. De aici a început cursa de urmărire. Africanii, conștienți de șansa care li se arăta, și-au vândut scump pielea, dar tricolorii au reușit să întoarcă rezultatul. Casian și Mihnea au făcut 40-39 pentru România, pentru ca în ultimul releu Radu Nițu să rezolve meciul cu un 5-0 clar în fața lui Adham Moataz. Astfel că, după victoria cu 45-39 în fața Egiptului, românii mergeau în finală, unde adversari le-au fost italienii. Squadra Azzura a fost o nucă tare pentru noi, dar cei patru sabreri tricolori au rămas în meci și au condus cu 30-29, 35-31 și 40-39 înaintea ultimului releu. În cele din urmă italienii s-au impus cu 45-41 și România a câștigat medalia de argint a concursului, devenind vicecampioana mondială a sabiei masculine la juniori!

Foto: Bizzi Team/FIE