Spadă, feminin
Europenele individuale de la Plovdiv continuă cu ziua a doua de concurs. În competiția feminină de spadă, România s-a prezentat cu patru sportive. Toate au depășit faza grupelor, intrând pe tabloul principal.
Mihaela Leonte a învins-o în primul tur pe Yana Botvinnik (Israel), cu 15-14, cedând însă în turul al doilea, 7-15 cu belgianca Aube Vandingenen.
Bianca Benea a fost eliminată în turul întâi, unde a pierdut meciul cu sârboaica Jana Grijak, scor 11-15.
Greta Vereș a cedat tot în primul tur, 7-15 cu poloneza Kamila Pytka, iar Alexandra Predescu a urmat același traseu, fiind învinsă în primul tur de către Jazmin Toth (Ungaria), care s-a impus cu 15-14.
În ierarhia finală, Mihaela Leonte a încheiat pe locul 32, urmată de Alexandra Predescu – locul 36, Bianca Benea – locul 40 și Greta Vereș – locul 48.
Sabie, masculin
Cei patru români înscriși în concursul masculin de sabie s-au calificat pe tablou.
Răzvan Ursachi a mers direct în turul secund și l-a învins aici pe spaniolul Oscar Fernandez Blanco (15-8), cedând în optimi în fața georgianului Sandro Bazadze (10-15), viitorul câștigător al titlului european.
George Dragomir a ajuns direct în turul al doilea, unde l-a întrecut cu 15-8 pe germanul Frederic Kindler. În optimi, George a pierdut greu, cu 14-15, înfruntarea cu francezul Maxime Pianfetti.
Matei Cîdu s-a calificat și el direct în turul secund al tabloului, dar a pierdut cu 9-15 la italianul Michele Gallo.
Iulian Teodosiu l-a învins în primul tur al tabloului pe Andriy Yagodka, din Ucraina, cu 15-12, dar a cedat și el greu, scor 13-15, în meciul din 16-imi cu maghiarul Andras Szatmari, medalia de argint a concursului.
În clasamentul final, George Dragomir s-a clasat pe poziția a 11-a, Răzvan Ursachi pe 14, Matei Cîdu pe 19 și Iulian Teodosiu pe 31.