Superbul oraș grecesc Salonic găzduiește sâmbătă și duminică, 4 și 5 noiembrie 2017, cea de-a treia etapă din Circuitul European de cadeți la floretă masculin. Concursul va avea loc la individual și pe echipe, iar la start și-au anunțat prezența 106 sportivi din 18 țări.
România va fi reprezentată pe planșele de la Salonic de nouă sportivi: Justin Albeanu (ACS Balestra), Răzvan Cristian (CSA Steaua), Ștefan Marin (CSTA București), Radu Mocanu (ACS Balestra), Gabriel Pavel (CSTA București), Alexandru Pîrva (CSA Steaua), Vlad Roșu (ACS Balestra), Alexandru Sîrb (CSA Steaua) și Petru Surcel (ACS Balestra).
Programul celor două zile de concurs de la Salonic este următorul:
SÂMBĂTĂ, 4 NOIEMBRIE
Ora 9:30 – start probă individuală;
Ora 20:00 – semifinalele și finala în proba individuală;
DUMINICĂ, 5 NOIEMBRIE
Ora 9:30 – start probă pe echipe.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă din Circuitul European de cadeți, la floretă masculin, va avea loc la Moedling (Austria), în perioada 11-12 noiembrie 2017.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția floretiștilor români la Salonic.