Cupa Satu Mare la floretă cadeți de la Satu Mare a ajuns în 2018 la ediția a noua! Etapă din Circuitul European de cadeți, concursul are loc în acest an sâmbătă și duminică, 10 și 11 februarie, iar la start sunt prezente 79 de sportive din 11 țări: Belarus, Bulgaria, Cehia, Franța, Japonia, Olanda, România, Serbia, Slovacia, Turcia și Ucraina.
Concursul de la feminin, care are loc la individual și pe echipe, se intitulează Memorial „Ecaterina Stahl”, iar întrecerea masculină de duminică, 11 februarie 2018, se intitulează Memorial „Vasile Costa”.
Mai mult, membrii ai familiilor celor doi mari floretiști sătmăreni dispăruți dintre noi vor acorda câte un premiu special. Cea mai bine clasată floretistă din Satu Mare la Cupa Satu Mare, de sâmbătă, 10 februarie 2018, va primi trofeul „Ecaterina Stahl”, iar cel mai bine clasat floretist din Satu Mare la Cupa Satu Mare, de duminică, 11 februarie 2018, va primi trofeul „Vasile Costa”.

ECATERINA STAHL – PARTICIPANTĂ LA CINCI OLIMPIADE CONSECUTIVE, CAMPIOANĂ MONDIALĂ ÎN 1975

ecaterina stahl ecaterina_stahl-947858664

Ecaterina Stahl a fost una dintre cele mai mari floretiste pe care le-a avut România până în prezent. Campioană mondială în 1975, dublă vicecampioană mondială în 1965 și 1970, dublă medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice din 1968 și 1972, de șase ori medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale în 1966, 1967, 1973m 1974, 1975 și 1977, Ecaterina Stahl a reprezentat un model pentru mulți scrimeri din Satu Mare. Mai mult, Ecaterina Stahl a fost prezentă la cinci ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice, între 1964 și 1980. S-a retras din activitatea competițională în 1984 și a devenit antrenoare la CS Satu Mare. A pregătit generații întregi de campioni, iar printre aceștia s-a numărat și fiica ei, Cristina. Aceasta din urmă a fost de două ori vicecampioană mondială cu echipa României, în 2004 și 2005, și de două ori medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale, în 2002 și 2003. La Europene, palmaresul Cristinei este următorul: medalie de aur în 2004, medalie de argint în 2006, medalii de bronz în 2001 și 2005. Toate obținute cu echipa României.
Ecaterina Stahl a decedat pe 26 noiembrie 2009, la 63 de ani.

VASILE COSTA – 18 TITLURI NAȚIONALE ÎN 25 DE ANI DE CARIERĂ

poza 3333333 poza aaa1

Vasile Costa s-a apucat de scrimă la vârsta de şapte ani. Era un sport la modă în acele vremuri, iar Vasile s-a îndrăgostit imediat de floretă şi de planşă. “Am ajuns la sala de scrimă datorită vecinilor din bloc. Mulţi dintre ei făceau scrimă şi m-am lăsat dus de val. Primul antrenor mi-a fost Alexandru Csipler, iar după trei ani am trecut la grupa doamnei Eva Lenghel. Am avut-o pe dânsa de-a lungul întregii cariere. Nu s-a întâplat în niciun an să nu urc pe podium. Am fost şi în echipa naţională de floretă. Am câştigat şi Cupa Balcanică şi Internaţionalele României”, declara Vasile Costa pe 2 februarie 2014 în ProSport. În 25 de ani de floretă a fost de 18 ori campion naţional, iar de alte şapte ori s-a clasat pe locul doi sau trei.
Diagnosticat cu o boală foarte gravă, Vasile Costa s-a stins din viață pe 14 februarie 2014, la doar 47 de ani, dar nu înainte de a mai merge încă o dată în Sala de scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare, un loc atât de drag lui.
CUPA SATU MARE la floretă feminin individual de sâmbătă, 10 februarie 2018, poate fi urmărită LIVE-SCORE AICI.
Programul celor două zile de concurs de la Cupa Satu Mare, ediția 2018, este următorul:
SÂMBĂTĂ, 10 FEBRUARIE
Ora 9:00 – start probă floretă feminin individual;
Ora 18:00 – semifinale și finala în proba de floretă feminin individual;
DUMINICĂ, 11 FEBRUARIE
Ora 9:00 – start probă floretă feminin echipe;
Ora 9:30 – start probă floretă masculin individual;
Ora 15:00 – finala în proba de floretă masculin individual;
Ora 17:00 – finala mare în proba de floretă feminin echipe.
GALERIE FOTO completă de la Cupa Satu Mare la floretă de la Satu Mare, ediția 2018, puteți vedea AICI.
LIVE VIDEO de la Cupa Satu Mare poate fi văzut AICI.

Toate detaliile Cupei Satu Mare la floretă de la Satu Mare, ediția 2018, vor fi pe www.frscrima.ro