Westend-Grand Prix Budapesta

Spadă, feminin, individual, seniori

Rezultat extraordinar pentru cadeta Natalia Constantin, care a participat la concursul de seniori de la Budapesta, și s-a clasat pe locul 11. Natalia, antrenată de Iulian Bratu, legitimată la clubul CSA Steaua București și componentă a CNOPJ, s-a calificat direct pe tabloul principal după ce în grupe a reușit șase victorii din șase meciuri. În primul tur, Natalia a eliminat-o pe Emma Nagy (Ungaria), cu 15-9, iar în turul al doilea a întrecut-o pe Angeline Favre (Elveția), cu 15-13. Natalia a cedat în turul al treilea, cu 11-15 în fața italiencei Giulia Rizzi.

Calificată direct pe tabloul principal, Alexandru Predescu a cedat greu, în primul tur, la Cagla Aytekin (Germania), cu scorul de 13-14.

Emma Șonț s-a calificat pe tabloul principal, după ce a învins-o pe Lena Chevaux (Austria), cu 13-11, în turul al doilea al tabloului preliminar, iar în turul trei a dispus cu 15-14 de nipona Miho Yoshimura. În primul tur al tabloului principal, Emma a fost întrecută cu 15-12 de Paulie Brunner (Elveția).

Pe tabloul preliminar, Bianca Benea le-a învins pe Edina Kardos (Ungaria), cu 15-6, și pe kazaha Vladislava Andreyeva, cu 15-13, dar a fost întrecută de ucraineana Anna Maksymenko, în turul al treilea, cu 15-11.

Alexandra Drăgan a trecut în primul tur de Warisa Winya (Thailanda), cu 15-12. În runda următoare Alexandra a cedat cu 7-15 în fața maghiarei Sara Maria Kowalczyk.

Theodora Ion a  fost învinsă de austriaca Luise Elmer, cu 5-15, în primul tur. Tot din primul tur a pierdut și Andreea Muntean, 14-15 cu kazaha Sofyia Nikolaichuk.

Dintre cele douăsprezece spadasine tricolore prezente la startul competiției,

Andrada Ghica, Maria Constantinescu, Mihaela Leonte, Renata Axinte și Erica Badea nu au trecut de faza grupelor.

La final, Natalia Constantin s-a clasat pe locul 11, Alexandra Predescu pe locul 43, iar Emma Șonț pe locul 58.