Fostul mare campion al scrimei românești, Petru Kuki își aniversează joi, 22 februarie, ziua de naștere. Dublu campion mondial la floretă juniori, în 1974 și 1975, Petru Kuki a participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice și a câștigat de 12 ori Campionatul Național la floretă.
Ca antrenor, Petru Kuki a pregătit echipa de floretă a CSA Steaua între 1984 și 2001 și lotul național de floretă masculin al României între 1984 și 1992.
A fost arbitru internațional de floretă și spadă între 1975 și 2001, oficiind la numeroase ediții ale Campionatelor Mondiale, Europene și Jocurilor Olimpice. Din 2005 și până în prezent, Petru Kuki este expert FIE, iar în 2013 a devenit unul dintre cei șase români incluși în Hall of Fame-ul Federației Internaționale de Scrimă.
Azi, 22 februarie, Petru Kuki împlinește 63 de ani, iar Federația Română de Scrimă îi transmite multă sănătate, fericire și un sincer și călduros „La Mulți Ani!”