Fostul campion al sabiei românești, Florin Zalomir își serbează vineri, 21 aprilie, ziua de naștere. Florin a început cariera de scrimeur la 10 ani, la Iași, cu antrenorul Iulian Bițucă, iar în 2006 s-a transferat la CS Dinamo București. De-a lungul carierei, Florin Zalomir a cucerit de mai multe ori Campionatul Național și Cupa României, iar pe plan internațional a devenit campion european, campion mondial și vicecampion olimpic cu echipa României. Și-a încheiat cariera de sportiv profesionist în 2012, după Jocurile Olimpice de la Londra, la 31 de ani.
În prezent, Florin Zalomir este antrenor principal al lotului olimpic de sabie al României, preluând ștafeta de la fostul său mentor Mihai Covaliu.
Azi, la împlinirea frumoasei vârste de 36 de ani, Federația Română de Scrimă îi transmite multă sănătate, fericire, împliniri pe toate planurile și un sincer și călduros „La Mulți Ani!”
PALMARES CA SPORTIV
JOCURI OLIMPICE
Medalie de argint cu echipa României în proba de sabie la Londra (2012);
CAMPIONATE MONDIALE SENIORI
Medalie de bronz cu echipa României în proba de sabie la Nîmes (Franța) (2001);
Medalie de aur cu echipa României în proba de sabie în Antalya (2009);
Medalie de bronz cu echipa României în proba de sabie la Paris (2010);
CAMPIONATE EUROPENE SENIORI
Medalie de bronz la individual în proba de sabie la Izmir (2006);
Medalie de aur cu echipa României în proba de sabie la Izmir (2006);
Medalie de argint cu echipa României în proba de sabie la Plovdiv (2009);
Medalie de argint cu echipa României în proba de sabie la Legnano (Italia) (2012).