Prima parte a delegației României pentru Jocurile Olimpice se află la Rio de luni, 25 iulie. Odată cu apropierea startului întrecerilor, sportivii care ne vor reprezenta ajung în Brazilia cu gândul de a face o figură cât mai bună în sporturile la care vor concura. Din prima tranșă a delegației noastre au făcut parte și reprezentanții de la scrimă. Sportivi, antrenori, alături de maseur și doctor, s-au cazat în satul olimpic așteaptă cu nerăbdare să urce pe planșele de concurs de la Rio. Chiar dacă nu totul este la superlativ, scrimerii români s-au adaptat situației, și, pe rând, vor transmite prin intermediul site-ului www.frscrima.ro gândurile lor de la Rio către fanii din România.
Miercuri, 3 august, am primit câteva rânduri de la Mălina Călugăreanu, singura floretistă româncă aflată la Jocurile Olimpice de la Rio:
„Prima săptămână la Rio a trecut destul de repede. Am avut antrenamente în fiecare zi, iar în sală timpul trece mai repede. Domnul Epurescu a fost foarte drăguț si m-a ajutat puțin. Mi-a dat câteva lecții de floretă, deși dânsul este antrenor de spada. Ușor, ușor am început să trag și asalturi pentru că au ajuns la Rio și sportive din alte țări. Îmi este puțin greu aici pentru că nu am colegele și pe antrenorul meu (n.r. – Ducu Petre) cu mine, însă fetetele de la spadă sunt foarte drăguțe și m-au ajutat să mă acomodez. Despre atmosfera din Rio nu pot să spun prea multe. Am avut o singură zi în care am ieșit din Satul Olimpic, atunci când fost la cumpărături <<casnice>>. După concurs o să am timp să și vizitez. Acum, pe primul loc sunt antrenamentele!”

Programul probelor de scrimă de la Rio este următorul:
SÂMBĂTĂ, 6 AUGUST
Ora 15:00 – spadă feminin individual;
Ora 22:00 – semifinalele, finala mică și finala mare în proba de spadă feminin individual;
DUMINICĂ, 7 AUGUST
Ora 15:00 – floretă masculin individual;
Ora 22:00 – semifinalele, finala mică și finala mare în proba de floretă masculin individual;
LUNI, 8 AUGUST
Ora 15:00 – sabie feminin individual;
Ora 22:00 – semifinalele, finala mică și finala mare în proba de sabie feminin individual;
MARȚI, 9 AUGUST
Ora 15:00 – spadă masculin individual;
Ora 22:00 – semifinalele, finala mică și finala mare în proba de spadă masculin individual;
MIERCURI, 10 AUGUST
Ora 14:15 – floretă feminin individual;
Ora 18:45 – sabie masculin individual;
Ora 23:30 – semifinalele, finala mică și finala mare în proba de floretă feminin individual;
JOI, 11 AUGUST
Ora 00:30 – semifinalele, finala mică și finala mare în proba de sabie masculin individual;
Ora 15:00 – spadă feminin echipe;
Ora 23:00 – finala mică și finala mare în proba de spadă feminin echipe;
VINERI, 12 AUGUST
Ora 15:00 – floretă masculin echipe;
Ora 23:00 – finala mică și finala mare în proba de floretă masculin echipe;
SÂMBĂTĂ, 13 AUGUST
Ora 15:00 – sabie feminin echipe;
Ora 23:00 – finala mică și finala mare în proba de sabie feminin echipe;
DUMINICĂ, 14 AUGUST
Ora 15:00 – spadă masculin echipe;
Ora 23:00 – finala mică și finala mare în proba de spadă masculin echipe.
Programul este adaptat după ora României.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent LIVE cu evoluția sportivilor la Rio pe toată durata șederii lor în Brazilia.
FOTO: Facebook Mălina Călugăreanu.