În prima zi a turneului Grand Prix de la Cairo, sabrerii tricolori au reușit să intre, cu o singură excepție, pe tabloul principal. Doi dintre cei trei români prezenți pe tabloul preliminar, Iulian Teodosiu și Mădălin Bucur, au fost programați să lupte între ei, iar învingător a ieșit Iulian, care l-a întrecut pe Mădălin cu 15-11. Într-un alt meci, Tiberiu Dolniceanu a trecut cu 15-11 de Oleksiy Statsenko (Ucraina).

Sâmbătă, pe tabloul principal, Alin Badea – calificat direct – îl va întâlni pe Jaeseung Jung (Coreea de Sud). Iulian Teodosiu va lupta cu germanul Matyas Szabo, iar Tiberiu Dolniceanu îl va înfrunta pe rusul Dmitri Danilenko