Timișoara, orașul care l-a dat scrimei românești și mondiale pe Ionel Drâmbă, a găzduit duminică, 7 septembrie un eveniment de gală. Caravana Scrimei Românești, acțiune organizată de Federația Română de Scrimă, cu sprijinul Comitetului Olimpic și Sportiv Român și al Ministerului Tineretului și Sportului, a ajuns duminică dimineața în Piața Victoriei din Timișoara. După ce au făcut spectacol la Slobozia. Constanța, Iași, Târgu Mureș, Cluj Napoca, Satu Mare și Oradea campionii scrimei românești au poposit la Timișoara.
În Piața Victoriei, sute de timișoreni au avut prilejul de a se întâlni cu Mihai Covaliu, Tiberiu Dolniceanu, Simona Pop, Ana Boldor, Maria Boldor și Vereș Greta. Alături de aceștia s-au aflat actuali și foști campioni ai scrimei timișorene. După o scurtă introducere, sportivii au oferit demonstrații de înaltă ținută, s-au fotografiat și au acordat autografe tuturor celor care au dorit acest lucru. Totul s-a desfășurat în cele mai bune condiții, grație unei organizări fără cusur.
Federația Română de Scrimă mulțumește Primăriei Timișoara, Prefecturii Timișoara, Direcției Județene pentru Tineret și Sport Timiș, dar și Clubului Sportiv Universitar Politehnica Timișoara – condus cu multă pricepere de președintele Mircea Chiș – pentru sprijinul acordat în această acțiune.
Datele, locațiile și orele de desfășurare în următoarele orașe sunt:
* 8 septembrie – Craiova – Piața Mihai Viteazul (în caz de vreme neprielnică: Sala LPS “Petrache Trișcu”), ora 11:00
* 9 septembrie – Brașov – Piața Sfatului, ora 11:00
* 9 septembrie – Râșnov – Cetatea Râșnov, ora 15:00
Participanți din partea Federației Române de Scrimă: Mihai Covaliu, Ana Maria Brânză, Tiberiu Dolniceanu, Simona Gherman, Florin Zalomir, Rareș Dumitrescu, Alin Badea, Iulian Teodosiu, George Iancu, Mădălin Bucur, Mihai Cruțu, Adrian Dabija, Dorin Băzăvan, Alexandra Predescu, Maria Boldor, Mălina Călugăreanu, Vlad Porușniuc Alexandru Georgescu, Ana Maria Constantin, Simona Pop, Greta Vereș, Bianca Pascu, Mirela Ifrim;
În plus, în fiecare oraș vor participa la acțiune sportivi, antrenori și oficiali de la cluburile de scrimă locale.
Scopul: popularizarea scrimei, atragerea a cât mai mulți copii spre sala de scrimă, explicarea beneficiilor practicării unui sport, interacțiunea dintre copii și marii campioni ai scrimei românești;
Locații: piețele publice din centrele orașelor, săli de sport, teatre, case de cultură (acestea din urmă doar în caz de vreme neprielinică);
Ce conține evenimentul din fiecare oraș: demonstrații de scrimă, lecții de istorie a scrimei, prezentarea cluburilor din orașele gazdă, dialog între campioni și copii, ședințe de autografe și fotografii.
Mașina oficială a evenimentului: Ford
Planșa – primul film românesc de după 1989 care descrie fenomenul scrimei
Tot în cadrul campaniei Federației Române de Scrimă, anunțăm și premiera filmului independent Planșa, lungmetrajul de debut al regizorului Andrei Gheorghe. Un film despre pasiunea pentru scrimă a doi sportivi care dezvoltă o relație personală și sacrificiile lor pentru sportul de performanță. Lansarea oficială va avea loc pe 26 septembrie 2014, iar filmul va putea fi urmărit în cinematografele din toată țara și nu numai. Federația Română de Scrimă va promova “Planșa” în toate orașele în care va fi prezentă „Caravana Scrimei Românești”, fiind primul film românesc de după 1989 care descrie fenomenul scrimei. Începând cu data de 27 septembrie, îi așteptăm pe toți cei care doresc să înțeleagă scrima să vizioneze filmul în sălile de cinema sau alături de antrenorii de scrimă din toată țara.