Echipa de spadă feminin a României a cucerit duminică, 25 ianuarie, medalia de bronz la etapa de Cupă Mondială de seniori de la Barcelona.
După ce a avut liber pe tabloul de 32, echipa pregătită de Dan Podeanu și George Epurescu a obținut următoarele rezultate: tabloul de 16 – 43-35 cu Israel; tabloul de 8 – 35-31 cu China; semifinale – 33-45 cu Suedia; finala mică – 33-32 cu Rusia. Medalia de aur a fost cucerită de Suedia – echipă pregătită de românul Adrian Pop – care a învins clar în finală Italia, scor 45-37.
Echipa României a fost alcătuită din: Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop și Amalia Tătăran.
Este pentru al doilea an la rând când România cucerește medalia de bronz la Barcelona. În 2014, fetele noastre au fost devansate de Rusia și Ungaria.