Pentru Radu Dărăban ziua de marți, 13 mai, a fost una cu noroc. Floretistul de la CSU Cluj este noul campion național la floretă seniori după ce l-a învins în finală pe Iulian Teacă, de la CSU Poli Timișoara, cu 15-4. De fapt, Radu, fost până în sezonul trecut la CSA Steaua, a urcat în 2014 o treaptă după ce învingătorul din 2013, Virgil Sălișcan a ales să se ocupe mai mult de pregătirea copiilor.
La finalul concursului găzduit de Sala de scrimă Floreasca, Radu s-a arătat fericit de titlul câștigat și a spus că speră să promoveze cât mai mult acest sport în Cluj și nu numai. „Sincer să fiu, nu mai știu al câtelea titlu de campion este acesta. Le-am pierdut șirul. Această victorie îmi demonstrează faptul că pot să fac performanță și la Cluj și vreau să ridic acest oraș cât mai mult în topul scrimei românești. Pe viitor vreau să mă apuc și de antrenorat și să cresc viitori campioni”, a declarat Radu Dărăban pentru site-ul www.frscrima.ro.
Un cuvânt de laudă merită și cei doi medaliți cu bronz, Bodo Benjamin și Vlad Porușniuc. În vârstă de 16 și respectiv 18 ani, cei doi au făcut un concurs excelent și au arătat că floreta românească are viitor.
Clasamentul complet al Campionatului Național de floretă seniori, proba masculină individual, poate fi văzut AICI.

DSCN0099  DSCN0101

DSCN0104  DSCN0106

DSCN0108  DSCN0110

DSCN0117  DSCN0119

DSCN0120  DSCN0122

DSCN0125  DSCN0126

DSCN0129  DSCN0130

DSCN0131  DSCN0134