Clubul Sportiv Universitar Politehnica Timișoara și Federația Română de Scrimă au organizat sâmbătă, 27 septembrie, în orașul de pe Bega, o etapă de Cupă Mondială la floretă feminin juniori.
La startul întrecerii s-au prezentat 66 de floretiste junioare din întreaga lume, iar printre ele s-au numărat și 13 sportive din România. Acestea au fost: Maria Boldor, Mălina Călugăreanu, Raluca Drăghici, Corina Damaschin, Anca Săveanu, Teodora Sîrbu (toate de la CSA Steaua București), Ana Boldor, Alina Enache, Laura Vîrga (toate de la CSU Poli Timișoara), Adriana Haidu, Alexandra Lazin, Anett Varga (toate de la CS Satu Mare) și Raluca Văcărașu (CS Farul Constanța).
Cel mai bun rezultat al unei sportive din România a fost reușit de Mălina Călugăreanu (CSA Steaua), care a câștigat etapa de Cupă Mondială la floretă feminin juniori de la Timișoara. Sportiva de la CSA Steaua a trecut în finală de Iman Blow (SUA), scor 15-1. Până în finală, drumul Mălinei a fost următorul: tabloul de 64 – liber; tabloul de 32 – 15-8 cu Sylvie Binder (SUA); tabloul de 16 – 15-7 cu Aikaterini-Maria Kontochristopoulou (Grecia); tabloul de 8 – 15-4 cu Sabrina Massialas (SUA); semifinale – 15-11 cu Kata Kondricz (Ungaria).
Celelalte sportive din România s-au clasat pe următoarele poziții: Maria Boldor – locul 9, Corina Damaschina – locul 26, Teodora Sîrbu – locul 28, Raluca Văcărașu – locul 29, Anca Săveanu – locul 35, Ana Boldor – locul 36, Anett Varga – locul 44, Raluca Drăghici – locul 53, Adriana Haidu – locul 56, Alina Enache – locul 57, Laura Vîrga – locul 60, Alexandra Lazin – locul 66.
Clasamentul final al etapei de Cupă Mondială la floretă feminin juniori de la Timișoara poate fi văzut AICI.

DSCF9658 DSCF9659 DSCF9664 DSCF9665 DSCF9677 DSCF9683 DSCF9688 DSCF9689 DSCF9691 floreta jr. mondo (4) floreta jr. mondo (9) floreta jr. mondo (20) floreta jr. mondo (22) floreta jr. mondo (33) floreta jr. mondo (36) floreta jr. mondo (42) floreta jr. mondo (118) malina calugareanu
FOTO: Cornel Biholari