Cupa Mondială floretă – Belgrad 2022 – seniori, feminin, individual
171 de sportive din 36 de țări se reunesc în capitala Serbiei pentru prima zi a Cupei Mondiale la floretă. Competiția care va fi găzduită de modernul complex Belexpocentar va număra la start și opt floretiste tricolore: Maria Boldor, Mălina Călugăreanu, Emilia Corbu, Andreea Dincă, Andreea Gheorghe, Anca Săveanu, Teodora Sârbu și Teodora Șofran.
Fetele noastre vor începe concursul din faza grupelor, după cum urmează:
Teodora Sîrbu – grupa 1, cu Yuzuha Takeyama (Japonia), Alisa Isbir (Turcia), Dominika Wasilczuk (Polonia), Solene Butruille (Franța), Yu Ling Tay (Singapore) și Carolin Golubytskyi (Germania);
Teodora Șofran – grupa a 3-a, alături de Melanie Xinyi Huang (Singapore), Rachael Kim (Statele Unite), Minami Kano (Japonia), Rafaella Gomes (Brazilia), Pauline Ranvier (Franța) și leandra Behr (Germania);
Maria Boldor – grupa a 5-a, împreună cu Svitlana Sopit (Ucraina), Karin Miyawaki (Japonia), Laura Julieth Guerra Acosta (Columbia), Sabrina Cho (Statele Unite), Mayhilde Dijoux (Franța) și Aida Mohamed (Ungaria);
Andreea Dincă – grupa a 6-a, unde le va înfrunta pe Komaki Kikuchi (Japonia), Chayanutphat Shinnakerdchoke (Thailanda), Coralie Brot (Franța), Sena Hong (Coreea de Sud), Antonina Lachman (Polonia) și Anna Poltz (Ungaria);
Andreea Gheorghe – grupa a 8-a, cu Anne Sauer (Germania), Chihiro Mori (Japonia), Marika Chrzanowska (Polonia), Mhairi McLaughlin (Marea Britanie), Nora Hajas (Ungaria) și Ana Beatriz Bulcao (Brazilia);
Anca Săveanu – grupa a 13-a, cu Lilla Zsofia Hanzl (Ungaria), Emmie Nayl (Franța), Camilla Mancini (Italia), Flavia Johanna Mormandi (Argentina), Chloe Dickson (Marea Britanie) și Xiao-Qing Tsai (Taipei);
Mălina Căugăreanu – grupa a 15-a, unde le va avea ca adversare pe Juliana Pineda Valencia (Columbia), Ryanne Leslie (Statele Unite), Athina Gonzalez Ciavarella (Argentina), Amita Berthier (Singapore), Aline Rustler (Germania) și Renata Tomczak (Polonia);
Emilia Corbu – grupa a 21-a, cu Milena Zunic (Serbia), Maria-Eleni Chaldaiou (Grecia), Kateryna Budenko (Ucraina), Anne Kirsch (Germania), Kiyeun Kim (Coreea de Sud) și Zander Rhodes (Statele Unite).
Competiția de la Belgrad se va desfășura pe durata a patru zile, până luni, 18 aprilie, având programate întrecerile individuale feminine și masculine, dar și cele pe echipe feminine și masculine.