România a pulsat azi după-amiază în ritmul scrimeri! La aproximativ o lună de la întoarcerea de la Jocurile Olimpice de la Rio, Ana Maria Popescu (Brânză), Simona Gherman, Simona Pop, Loredana Dinu, Mihai Covaliu și alți actuali și foști campioni ai scrimei românești s-au aflat în unsprezece orașe ale țării – Slobozia, Constanța, Iași, Târgu Mureș, Cluj Napoca, Satu Mare, Oradea, Timișoara, Craiova, Brașov și Râșnov – în acțiunea intitulată “FlashMob România 2016” pentru demonstrații simultane, poze, autografe și alte acțiuni de popularizare a acestui sport, alături de sportivii și antrenorii de la cluburile de scrimă din orașele mai sus-menționate.
Sute de fani ai scrimei s-au aflat lângă campionii scrimei românești pentru demonstrații, poze, autografe și pentru a le mulțumi pentru performanțele extraordinare pe care le realizează la fiecare competiție mare pentru România.
La Constanța, Brașov, Satu Mare și Craiova, campioanele olimpice de la Rio, Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu au făcut față cu greu asaltului fanilor, în timp ce la Slobozia, Iași, Târgu Mureș, Cluj, Râșnov, Oradea și Timișoara spectatorii s-au delectat cu demonstrațiile de scrimă și cu lecțiile oferite de antrenori.
Trebuie precizat faptul că în fiecare oraș s-a aflat cel puțin un fost sau actual sportiv medaliat la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale sau Campionate Europene.
Pe lângă demonstrații simultane, poze și autografe, Federația Română de Scrimă a venit în acest an cu o noutate: antrenorii au dat lecții de scrimă în fața publicului, în cele mai importante locații din Slobozia, Constanța, Iași, Târgu Mureș, Cluj Napoca, Satu Mare, Oradea, Timișoara, Craiova, Brașov și Râșnov. Scopul: evidențierea rolului antrenorilor în pregătirea și formarea marilor campioni ai scrimei românești.
Vedeți mai jos o galerie foto din fiecare dintre cele 11 orașe gazdă ale FlashMob România 2016:
CONSTANȚA

SATU MARE

BRAȘOV

CRAIOVA

TIMIȘOARA

TÂRGU MUREȘ

SLOBOZIA

RÂȘNOV

ORADEA

IAȘI

CLUJ NAPOCA