Ziua de astăzi este iarăși una plină pentru scrimerii tricolori. Din nou eroii noștri cu mască vor intra pe planșele din Polonia, Slovacia, Georgia și Franța pentru a încerca să se claseseze cât mai sus în ierarhiile finale. Le ținem pumnii tuturor! Baftă!
Poznan – Cupa Mondială – seniori, floretă, feminin, echipe
În concursul pe echipe sunt prezente 20 de formații. România (Maria Boldor, Mălina Călugăreanu, Emilia Corbu, Anca Săveanu) va întâlni în primul tur echipa din Chile.
Bratislava – Coupe du Danube 2022 – cadeți, floretă, masculin, individual
Într-un concurs cu 207 floretiști înscriși pe lista de start, sunt prezenți și 11 sportivi tricolori: Ștefan Balogh, Felix Dogariu, Sebastian Drăghici, Alexandru Macovei, Darius Malekshahian, Răzvan Nojea, Mihnea Petrache, Nicolas Pop, Mihnea Robănescu, Sandu Pavel și Matei Serghie. Aceștia au intrat în concurs începând cu faza grupelor.
Bratislava – Coupe du Danube 2022 – cadeți, spadă, feminin, echipe
În capitala Slovaciei, România este prezentă cu o echipă și în competiția feminină de spadă. Team-ul nostru este format din Ilinca Ionescu, Andreea Muntean, Alexandra Drăgan și Laura Răilean, iar în primul tur al tabloului urmează să se înfrunte cu Polonia 2.
Tbilisi – Cupa Mondială – seniori, sabie, feminin
În primul tur al tabloului principal, Sabina Martiș o va întâlni pe Despina Georgiadou, din Grecia.
Tbilisi – Cupa Mondială – seniori, sabie, masculin
Iulian Teodosiu se va duela în primul tur al tabloului principal cu Ho Tin Low (Hong Kong), iar Răzvan Stănescu îl va avea ca adversar pe fostul vicecampion olimpic și mondial, americanul Daryl Homer.
Meylan – Eurosabre 2022 – Circuit European U17 – cadeți, sabie, feminin
În competiția feminină de sabie din Franța sunt înscrise 111 sportive, iar România va fi reprezentată de șapte sabrere: Maria Alexe, Maria Bădulescu, Teodora Chicoș, Catinca Dumitru, Adriana Maria Geatara, Iulia Maria Păun și Patricia Popa. Fetele vor lua startul în faza grupelor.