Cupa Riposta 2024
Sabie, masculin, cadeți, echipe
Echipa România 1 (Horia Nițu, David Nicolae Militaru, Cristian Macovei, Cristian Gavrilă) a intrat direct în optimile de finală, unde a învins Bulgaria 4, cu 45-38. În sferturi, tricolorii au dispus de Azerbaidjan, după un ultim releu în care Cristian Macovei a întors soarta înfruntării, învingându-l cu 10-4 pe Timur Husnaddinov și aducând victoria României, cu 45-44.
În semifinale, România 1 a cedat cu 32-45 în meciul cu Bulgaria 1, dar tricolorii au cucerit medalia de bronz după ce au învins în finala mică Franța 2, cu 45-40.
România 3 (Tudor Ioan Borcea, Michael Ene, Călin Soare, Andrei David Bîrsan) a învins Ucraina 3 cu 45-21, în primul tur, iar în optimi a trecut cu 45-43 de echipa mixtă Ucraina/Statele Unite. În sferturile de finală, echipa România 3 a fost învinsă de Franța 2, cu 45-29.
România 2 (Rareș Beteagu, Adrian Ștefan Fătu, Matei Radu, Mihnea Velicu) a trecut de România 4 (Noah Ștefan Manea, Mario Alexandru Ștefan, Ștefan Surcel, Chrisley Tatulescu) în primul tur al tabloului, cu 45-35. În optimi, România 2 a pierdut cu 13-45 la Franța 2.
România 5 (Sebastian Căpățînă, Mihnea Năstase, Cristian Nedelcu, Eduard Florin Vintilă) a fost eliminată în primul tur de Grecia 2, care s-a impus cu 45-39.
În clasament, România 3 a terminat pe locul 7, România 2 a încheiat pe locul 12, România 4 a fost pe locul 17, iar România 5 a fost a 20-a.