Juniori, masculin, spadă, individual

În primul concurs al zilei, cel de spadă masculin juniori, pe pistele de concurs se vor duela numai puțin de 210 sportivi din 69 de țări. Românii din competiție sunt Andrei Burghelea (CSA Steaua București), Rareș Marghescu (CSA Steaua București), Florin Mirică (CS Farul Constanța) și Claus Sebeșan (LPS Bihorul Oradea).  În prima fază a concursului, cei 210 spadasini vor lupta în 30 de grupe a câte șapte concurenți, pentru tabloul principal urmând să se califice 156 de sportivi. Grupele în care vor lupta românii:

Florin Mirică – grupa a 7-a, unde îi va avea ca adversari pe Wiktor Walach (Polonia), Ahmed Keskes (Oman), Robert Klaus (Cehia), Yee Hang Lau (Hong Kong), Filippo Armaleo (Italia) și Radoslav Stoychev (Bulgaria).

Andrei Burghelea – grupa a 13-a, cu Abdulmalek El Ghadi (Libia), Nicholas Wei An Wan (Malaysia), Siva Magesh Sathasivan Nirmala (India), Hussain Altaweel (Arabia Saudită), Alexandros Taliotis (Cipru) și Gabriel Feinberg (Statele Unite).

Claus Sebeșan – grupa a 16-a, cu Cengizhan Oner (Turcia), Stefan Riede (Austria), Roman Samoilov (Ucraina), Anthony Bassil (Liban), Alex Brooke (Marea Britanie) și Hugo Cacace (Paraguay).

Rareș Marghescu – grupa a 25-a, împreună cu Ahmad Aiman Shah Nazman Shah (Malaysia), Jan Toman (Cehia), Jovan Jovanovic (Serbia), Peter George Kambeseles (Grecia), Nikita Koshman (Ucraina) și Nikita Zhulinskiy (Kazahstan).

 Juniori, feminin, spadă, individual

În competiția feminină de spadă a junioarelor, s-au înscris la start 161 de spadasine reprezentând 58 de țări. Din partea României, în concurs vor intra Cristina Constantinescu (CSA Steaua București), Andrada Ghica (CS Dinamo București), Bianca Moroianu (CSA Steaua București) și Emma Șonț (CSA Steaua București). Sportivele vor fi împărțite în 23 de grupe a câte 7 concurente, iar 122 dintre ele se vor califica mai departe, pe tablou.

Fetele noastre au fost repartizate în următoarele grupe:

Andrada Ghica – grupa a 2-a, cu Clementine Pinier (Franța), Emily Conrad (Ucraina), Elle Meihui Koh (Singapore), Erika Takahashi (Japonia), Gloria Klughardt (Polonia) și Nazila Rahimova (Azerbaidjan).

Bianca Moroianu – grupa a 4-a, alături de Pragya Singh (India), Vilma Vehvilainen (Finlanda), Lurde Grabovskyte (Lituania), Sze Yan Nicole Wong (Hong Kong), Anica Camacho (Guam) și Eszter Muhari (Ungaria).

Cristina Constantinescu – grupa a 16-a, împreună cu Lili Buki (Ungaria), Alexandra Zittel (Germania), Emma Ning (Canada), Carmen Andrea Correa Santa (Columbia), Enkhmend Byambasuren (Mongolia) și Nakyeong Kim (Coreea de Sud).

Emma Șonț – grupa a 22-a, unde se duelează cu Alfiya Abdinova (Azerbaidjan), Susanne Lannes (Estonia), Faith Park (Statele Unite), Marie-Frederique Millette (Canada), Karina Dyner (Costa Rica) și Veselina Chimova (Bulgaria).

Foto: Bizzi Team/FIE