Confederația Europeană de Scrimă a demarat la începutul lunii decembrie un nou proiect extrem de ambițios și binevenit pentru scrimerii din întreaga Europă.
Astfel, sâmbătă, 5 decembrie a debutat primul sezon din Circuitul European U14. Întrecerile au loc la toate cele trei arme – spadă, floretă și sabie – la feminin și masculin, doar la individual.
La finalul acestei săptămâni, sâmbătă și duminică, 5 și 6 decembrie, la Salonic (Grecia) are loc prima etapă la spadă, iar la Riga (Letonia) se dispută etapa de debut la floretă.
România are reprezentanți în concursul de spadă de la Salonic, iar sâmbătă, în prima zi de concurs, delegația României a reușit să cucerească medalia de aur prin Daniel Popa. Legitimat la CS UNEFS, Daniel a avut următorul parcurs până pe prima treaptă a podiumului: tabloul de 64 – liber; tabloul de 32 – 15-4 cu Errikos Doukas (Grecia); tabloul de 16 – 15-3 cu Georgios Mantelos (Grecia); tabloul de 8 – 15-7 cu Christos Passias (Grecia); semifinale – 15-5 cu Alexandro Bugatsos (Grecia); finala – 15-13 cu Manoil Manchev (Bulgaria).
Ceilalți spadasini români au terminat proba masculină pe următoarele poziții: Carol Crăciun (CS Olimpia) – locul 5, Dinu Purcărea (CS Farul Constanța) – locul 15, Horia Nistor (CS Farul Constanța) – locul 18. Au participat 46 de sportivi din Grecia, România, Macedonia, Cipru și Bulgaria.
Duminică, 6 decembrie, are loc proba feminină.
Țara noastră va găzdui și ea un concurs în cadrul acestui Circuit European U14. În perioada 23-24 aprilie, la București va avea loc etapa a șasea din Circuitul European U14 la spadă.
Calendarul complet al primului sezon din Circuitul European U14 poate fi văzut mai jos.
pdficon
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinilor români la Salonic.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:
logo_RODOTEX_rgb_trans