Sala de scrimă „Ana Pascu” din București găzduiește în perioada 23-26 noiembrie 2017 ultima competiție oficială de scrimă din 2017: Campionatul Național de speranțe (U15) la arma spadă. Concursul reunește la start spadasini de la toate cluburile din țară și se desfășoară la feminin și masculin, individual și pe echipe.
Sâmbătă, 25 noiembrie 2017, în a treia zi de concurs a avut loc proba de spadă masculin individual. La start, care s-a dat la ora 9:00, s-au prezentat 64 de sportivi. În 2017, medalia de aur a fost câștigată de către Daniel Popa. Legitimat la CS Dinamo, Daniel a dispus în finală de Szabolcs Szabo, de la CS Satu Mare, scor 15-13.
Pe locul trei s-au clasat, la egalitate, Kristof Bagdan (LPS Bihorul Oradea) și David Statie (CSS Quarto).
Rezultatele de pe tabloul de 8 din concursul de azi pot fi văzute mai jos:

Clasamentul complet al Campionatului Național de spadă speranțe de la București, ediția 2017, în proba masculină la individual, poate fi văzut AICI.
Campionatul Național de spadă speranțe de la București, ediția 2017, se încheie duminică, 26 noiembrie, cu proba masculină pe echipe.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile întrecerii de la București.