În primul tur al tabloului principal, România a învins Algeria cu 45-16, fără ca vreunul din cei trei sabreri trimiși pe planșă de antrenorul Ioan Pop să piardă vreun releu. Tiberiu Dolniceanu, Iulian Teodosiu și Răzvan Ursachi au adunat punct lângă punct eliminându-i pe africani pentru o întâlnire cu Franța în optimile competiției.
Meciul cu francezii a început în nota de dominare a românilor, care au intrat în luptă în formula Tiberiu Dolniceanu, Răzvan Ursachi și George Dragomir. A fost 10-3 pentru România după primele două relee, apoi francezii au recuperat din diferență până la 10-15 și s-au apropiat la doar două tușe după releul al patrulea. Dolniceanu l-a învins cu 5-1 pe Bolade Apithy, fostul vicecampion european din 2011 și 2012, iar tricolorii puneau din nou șase puncte între ei și adversari, dar, după 30-25 și 35-33, Franța a revenit, a egalat și s-a impus în ultimele două relee, câștigând întâlnirea cu 45-41.
Învinsă, România a intrat în turneul pentru locurile 9-16, unde a trecut de Canada (45-42) și Japonia (45-37) pentru a pierde în fața Statelor Unite cu 42-45. Românii au ocupat locul 10 în clasamentul final al concursului.
Câștigătoare a Cupei Mondiale de la Cairo – care punctează și pentru calificările olimpice, a fost echipa Coreei de Sud, care a dispus cu 45-41 de Ungaria, într-o finală arbitrată de românul Marius Florea.
Foto: FIE/Bizzi Team