Campionatul Național de sabie cadeți de la București, ediția 2017, a continuat vineri, 27 ianuarie, cu cea de-a doua probă: sabie feminin echipe.
La Sala de scrimă „Ana Pascu din București”, de la ora 9:00 s-au prezentat la start 11 formații: CS Riposta1, CS Riposta2, CSM Iași, CSS Unirea Iași, CSS Slobozia, CS Dinamo1, CS Dinamo2, CSA Steaua1, CSA Steaua2, CSM Brașov și CSTA București.
În 2017, titlul de campioană națională a fost câștigat de CSA Steaua1. Echipa pregătită de către Cătălina Anghel și Cosmin Hânceanu a trecut în finala mare de CS Riposta1, scor 45-36. Medaliile de bronz au fost cucerite de către CSTA București, care a dispus în finala mică de CS Dinamo1, scor 45-40.
Rezultatele de pe tabloul de 8 au fost următoarele:

Clasamentul complet și componența formațiilor care au tras azi la Campionatul Național de sabie cadeți de la București, ediția 2017, în proba feminină pe echipe, pot fi văzute AICI.
Întrecerile Campionatului Național de sabie pentru cadeți vor fi reluate luni, 30 ianuarie. Pauza de două zile este cauzată de organizarea la București, sâmbătă și duminică, 28 și 29 ianuarie 2017, la Sala Polivalentă, a Cupei Riposta – etapă din Circuitul European de cadeți, feminin și masculin, la individual.
Programul următoarelor două zile de concurs de la Sala de scrimă „Ana Pascu” este:
LUNI, 30 IANUARIE
Ora 9:00 – sabie masculin individual;
MARȚI, 31 IANUARIE
Ora 9:00 – sabie masculin echipe.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile întrecerii de la Sala de scrimă „Ana Pascu.