Cupa Mondială la sabie juniori – Hammamet, Tunisia

Feminin, echipe

România – locul 6

Teamul României (Amalia Covaliu, Anastasia Fusea, Andreea Șerbănoiu, Amalia Stan) a ocupat locul 6 în concursul pe echipe. Româncele au învins Marea Britanie, în 16-imi, cu scorul de 45-21, pierzând în optimi cu Uzbekistan, 35-45.  Echipa noastră a intrat în turneul pentru locurile 5-8, unde a reușit o victorie, cu 45-35, în fața Ucrainei, și a jucat în meciul de clasament pentru locul 5. Aici a fost întrecută cu 45-24 de către echipa Statelor Unite.

 

Masculin, individual

Casian Cîdu – locul 7

Toți cei șase sabreri tricolori au trecut cu bine de faza grupelor, calificându-se pe tabloul principal de 128.

Casian Cîdu a avut cel mai bun parcurs dintre români. EL a trecut succesiv de primul tur (15-11 cu francezul Elouann Eveno), de al doilea (15-11 cu francezul Axel Pogu), iar în 16-imi l-a învins categoric pe maghiarul Zsombor Fulop, cu 15-3. A urmat o victorie în optimi, 15-14 cu rusul Nikita Kuklin, pentru ca în sferturi, Casian să cedeze greu, 14-15, la italianul Edoardo Reale.

Cristian Macovei a trecut de primul tur cu o victorie, 15-6, la turcul Toprak Altincekic, fiind eliminat greu, în al doilea tur, de maghiarul Zalan Szalai, scor 14-15.

Bogdan Cristolovean a ieșit din primul tur, după ce a cedat cu 8-15 în fața polonezului Benedykt Denkiewicz.

Alexandru Eva a fost și el eliminat din turul întâi, unde a fost învins de rusul Pavel Graudyn, cu 15-12.

Tot în primul tur au pierdut Dacian Enache, 7-15 cu Marcus Maximilian Tan (Singapore), și Horia Nițu (6-15 cu Michel Choueiry, din Franța).

În clasamentul final doi tricolori au încheiat între primii 50. Casian Cîdu pe locul 7, Cristian Macovei pe 40.

Masculin, echipe

România – locul 8

România (Casian Cîdu, Dacian Enache, Alexandru Eva, Cristian Macovei) s-a calificat direct în turul al doilea al tabloului principal în concursul masculin pe echipe. Aici a învins Țările de Jos, cu 45-20 și a pierdut în sferturi, la echipa Turciei, scor 28-45.

Românii au intrat în turneul pentru locurile 5-8. În primul meci au fost întrecuți de Uzbekistan, cu 45-40, iar în partida pentru locul 7 tricolorii au fost învinși de Ungaria, cu 45-27.

 

Feminin, individual

Amalia Covaliu – locul 15

Din cele 12 sportive tricolore care au luat startul în Tunisia, trei nu au trecut de faza grupelor, iar din celelalte nouă, cea mai bună clasare a fost a Amaliei Covaliu, care a încheiat pe locul 15.

Amalia a învins-o în primul tur pe Sum Yi Katy Lui (Hong Kong) cu 15-12, iar în runda secundă a trecut cu 15-14 de Francesca Lentini (Italia). În 16-imi, sportiva noastră a câștigat cu 15-7 la Catalin Graudins (Germania), dar a cedat în optimi, unde a pierdut cu 14-15 în fața Emmei Neikova (Bulgaria).