Sala de Scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare găzduiește de marți și până vineri, în perioada 2-5 februarie 2016, întrecerile Campionatului Național de floretă pentru cadeți, feminin și masculin, individual și pe echipe.
Miercuri, 3 februarie, în a doua zi de întreceri, are loc proba feminină pe echipe. La start, care se dă la ora 9:00, s-au prezentat cinci formații: CS Satu Mare1, CS Satu Mare2, CSA Steaua, CSTA București și CS Farul Constanța.
Programul partidelor de pe tablou este următorul:
CS Farul Constanța – CS Satu Mare2/CSTA București
CS Satu Mare1 – CSA Steaua.
Componența celor cinci formații care trag azi este următoarea:
CS Farul Constanța: Teodora Băloiu, Raluca Drăghici, Raluca Văcărașu;
CS Satu Mare1: Cristina Anderco, Melissa Korossy, Andreea Potor, Teodora Șofran;
CS Satu Mare2: Diana Șuta, Teodora Turdean, Klaudia Figuș, Tamara Ulici;
CSA Steaua: Andreea Gheorghe, Rebeca Cândescu, Anca Săveanu;
CSTA București: Emilia Corbu, Diana Popa, Maria Ungureanu, Denisa Velica.
În 2015, podiumul Campionatului Național de floretă pentru cadeți, în proba feminină pe echipe, a arătat astfel: 1. CSA Steaua1, 2. CS Satu Mare1, 3. CSA Steaua2.
Programul următoarelor două zile din cadrul Campionatului Național de floretă pentru cadeți de la Satu Mare este următorul:
JOI, 4 FEBRUARIE
Ora 9:00 – proba masculină la individual;
VINERI, 5 FEBRUARIE
Ora 9:00 – proba masculină pe echipe.
Cele patru zile de concurs național reprezintă doar un preambul la ceea ce urmează să se întâmple în week-end, când la Satu Mare va avea loc ultima etapă din sezonul 2015-2016 a Circuitului de Cadeți la floretă feminin, individual și pe echipe, concurs intitulat din 2015 și Memorial „Ecaterina Stahl”, și Cupa Satu Mare – Memorial „Vasile Costa” la floretă masculin individual.
Partenerii concursurilor de la Satu Mare sunt: Aqua Carpatica, Xerox România și Renault România.
Întrecerea feminină de la Cupa Satu Mare, de sâmbătă, 6 februarie, este etapă în Circuitul European de cadeți, iar la start sunt așteptați să se alinieze peste 50 de sportive din întreaga lume.
Începând din 2015, la inițiativa organizatorilor – Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Local Satu Mare, CS Satu Mare, DJTS Satu Mare și Federația Română de Scrimă – , Cupa Satu Mare la feminin se va numi și Memorial „Ecaterina Stahl”, iar la masculin se va intitula și Memorial „Vasile Costa”. Mai mult, membrii ai familiilor celor doi mari floretiști sătmăreni dispăruți dintre noi vor acorda câte un premiu special. Cea mai bine clasată floretistă din Satu Mare la Cupa Satu Mare, de sâmbătă, 6 februarie, va primi trofeul „Ecaterina Stahl”, iar cel mai bine clasat floretist din Satu Mare la Cupa Satu Mare, de duminică, 7 februarie, va primi trofeul „Vasile Costa”.
„Pentru mine este o mare bucurie recunoașterea meritelor mamei mele. Această recunoaștere a valorii lui Kati – cum o numeau prietenii – reprezintă practic recunoașterea valorii scrimei sătmărene și a celei românești, care de foarte mulți ani reușește să aibe rezultate deosebite. Sper că asocierea concursului cu numele mamei mele și a lui Vasile Costa va aduce și mai mulți sportivi la Satu Mare”, a declarat Cristina Stahl, fiica regretatei Ecaterina Stahl.
„Sunt foarte fericită de faptul că cineva s-a gândit să ducă mai departe numele Vasile Costa. Tatăl meu și-a dedicat toată viața scrimei românești și mă bucur că nu a fost dat uitării ceea ce a făcut el. Îmi doresc ca un număr cât mai mare de scrimeri sătmăreni să pășească pe urmele lui Vasile Costa”, a spus Iris Costa, fiica lui Vasile Costa.

ECATERINA STAHL – PARTICIPANTĂ LA CINCI OLIMPIADE CONSECUTIVE, CAMPIOANĂ MONDIALĂ ÎN 1975

ecaterina stahl ecaterina_stahl-947858664

Ecaterina Stahl a fost una dintre cele mai mari floretiste pe care le-a avut România până în prezent. Campioană mondială în 1975, dublă vicecampioană mondială în 1965 și 1970, dublă medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice din 1968 și 1972, de șase ori medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale în 1966, 1967, 1973m 1974, 1975 și 1977, Ecaterina Stahl a reprezentat un model pentru mulți scrimeri din Satu Mare. Mai mult, Ecaterina Stahl a fost prezentă la cinci ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice, între 1964 și 1980. S-a retras din activitatea competițională în 1984 și a devenit antrenoare la CS Satu Mare. A pregătit generații întregi de campioni, iar printre aceștia s-a numărat și fiica ei, Cristina. Aceasta din urmă a fost de două ori vicecampioană mondială cu echipa României, în 2004 și 2005, și de două ori medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale, în 2002 și 2003. La Europene, palmaresul Cristinei este următorul: medalie de aur în 2004, medalie de argint în 2006, medalii de bronz în 2001 și 2005. Toate obținute cu echipa României.
Ecaterina Stahl a decedat pe 26 noiembrie 2009, la 63 de ani.

VASILE COSTA – 18 TITLURI NAȚIONALE ÎN 25 DE ANI DE CARIERĂ

poza 3333333 poza aaa1

Vasile Costa s-a apucat de scrimă la vârsta de şapte ani. Era un sport la modă în acele vremuri, iar Vasile s-a îndrăgostit imediat de floretă şi de planşă. “Am ajuns la sala de scrimă datorită vecinilor din bloc. Mulţi dintre ei făceau scrimă şi m-am lăsat dus de val. Primul antrenor mi-a fost Alexandru Csipler, iar după trei ani am trecut la grupa doamnei Eva Lenghel. Am avut-o pe dânsa de-a lungul întregii cariere. Nu s-a întâplat în niciun an să nu urc pe podium. Am fost şi în echipa naţională de floretă. Am câştigat şi Cupa Balcanică şi Internaţionalele României”, declara Vasile Costa pe 2 februarie 104. În 25 de ani de floretă a fost de 18 ori campion naţional, iar de alte şapte ori s-a clasat pe locul doi sau trei.
Diagnosticat cu o boală foarte gravă, Vasile Costa s-a stins din viață pe 14 februarie 2014, la doar 47 de ani, dar nu înainte de a mai merge încă o dată în Sala de scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare, un loc atât de drag lui.
Pe 8 februarie 2014, Cupa Satu Mare la floretă cadeți feminin a luat o pauză de zece minute pentru un moment realmente emoţionant. Cei peste 70 de sportivi şi oficiali care au fost prezenţi la acest eveniment şi-au arătat solidaritatea faţă de fostul mare campion al floretei românești, Vasile Costa. Cu sprijinul Primăriei Satu Mare şi al Federaţiei Române de Scrimă, toţi cei prezenţi la concursul de la Satu Mare au îmbrăcat tricouri cu chipul lui Vasile Costa şi cu mesajul: „Satu Mare nu-şi uită campionii. Fii şi tu alături de Vasile Costa”.
Iar orașul de pe Someș nu-și uită campionii. Din 2015 începând, Ecaterina Stahl și Vasile Costa vor fi omagiați în fiecare an cu ocazia competiției Cupa Satu Mare.
Invitația la Cupa Satu Mare-Memorial „Vasile Costa” poate fi descărcată mai jos:
icon_word
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
logo_RODOTEX_rgb_trans