Ziua a doua a Jocurilor Mondiale Militare de la Acireale, ediția 2017, a programat vineri, 15 septembrie, alte trei probe individuale de scrimă: spadă masculin, floretă masculin și sabie feminin. Iar România a cucerit azi prima medalie prin Bianca Pascu – argint în proba de sabie feminin individual. Bianca, medaliată cu bronz la Campionatul European de la Tbilisi – a confirmat forma excelentă pe care o traversează în 2017 și a urcat din nou pe podium la o competiție importantă. La Acireale, pe tabloul de eliminări directe, Bianca Pascu a avut următorul parcurs: tabloul de 32 – liber; tabloul de 16 – 15-9 cu Kartazyna Kedziora (Polonia); tabloul de 8 – 15-13 cu Dina Galiakbarova (Rusia); semifinale – 15-11 cu Bogna Jozwiak (Polonia); finala – 10-15 cu Svetlana Kormilitsyna (Rusia).
Celelalte două sabrere românce au încheiat proba pe următoarele poziții: Sabina Martiș – locul 20, Georgiana Dima – locul 22. Au participat 28 de sportive.
România a mai fost reprezentată vineri în proba de floretă masculin individual, iar sportivii noștri au terminat proba astfel: Silviu Roșu – locul 29, Cristian Cândescu – locul 29, Andrei Ionică – locul 31. Au participat 34 de sportivi.
Rezultatele complete din probele de vineri de scrimă de la Acireale pot fi văzute mai jos:
SABIE FEMININ INDIVIDUAL (28 de participante)

FLORETĂ MASCULIN INDIVIDUAL (34 de participanți)

SPADĂ MASCULIN INDIVIDUAL (39 de participanți)

Programul următoarelor două zile de concurs de la Jocurile Mondiale Militare este:
SÂMBĂTĂ, 16 SEPTEMBRIE
Ora 11:00 – floretă feminin echipe;
Ora 11:00 – sabie masculin echipe;
Ora 11:40 – spadă feminin echipe;
DUMINICĂ, 17 SEPTEMBRIE
Ora 10:30 – floretă masculin echipe;
Ora 10:30 – spadă masculin echipe;
Ora 12:30 – sabie feminin echipe.
Programul este adaptat după ora României.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția scrimerilor români la Acireale.
FOTO: Augusto BIZZI