Campionatul European pentru juniori, feminin, spadă, individual

Emma Șonț a reușit patru victorii din cinci meciuri disputate în grupă și a intrat în turul secund al tabloului de 128. A urmat o victorie categorică în fața olandezei Ona Koning, scor 15-7, și un succes muncit în meciul din 16-imi cu lituaniana Kamila Jonynaite, scor 13-12. În optimi Emma a învins-o pe Sofija Prosina (Letonia), iar în sferturi românca a dispus cu 10-9 de franțuzoaica Lana Tarin. Semifinala disputată în compania ucrainencei Emily Conrad i-a adus Emmei o nouă victorie, cu 14-13. În ultimul act, Emma Șonț a cedat cu 7-15 în fața Annei Maksymenko (Ucraina) și spadasina tricoloră a cucerit medalia de argint.

Ana Tomșa a învins-o pe Amalie Valentova (Cehia), cu 15-13, în primul tur, și a eliminat-o pe Dorina Wimmer (Ungaria) în turul doi.  În 16-imi, Ana a fost învinsă de italianca Elisa Treglia, cu 14-13.

Erica Badea a trecut de primul tur cu victorie la Kristina Kankiia (Georgia), scor 15-9, și a pierdut cu 12-15 la grecoaica Ariadni Naskari, în runda a doua.

Natalia Constantin s-a calificat direct în turul al doilea, unde a cedat cu 10-15 la Greta Gachalyi (Ungaria).

În clasament, Ana Tomșa a încheiat pe locul 32, Natalia Constantin pe 46, iar Erica Badea pe 60.