Localitatea germană Tauberbischofsheim a găzduit sâmbătă și duminică, 12 și 13 noiembrie, a cincea etapă din Circuitul European de cadeți, în proba de floretă feminin individual, din sezonul 2016-2017.
La startul concursului s-au prezentat 161 de sportive din 17 țări. România a fost reprezentată la Tauberbischofsheim de patru sportive, după cum urmează:  Rebeca Cândescu (CSA Steaua), Raluca Drăghici (CS Farul Constanța), Anca Săveanu (CSA Steaua), Andreea Gheorghe (CSA Steaua).
Cel mai bun rezultat al delegației României a fost obținut de Anca Săveanu (CSA Steaua), care s-a clasat la final pe poziția a treia. Rezultatele de pe tabloul de 8 de la Tauberbischofsheim au fost următoarele:
t8-fete-germania
Rezultatele complete ale delegației României la Tauberbischofsheim au fost următoarele: Anca Săveanu (CSA Steaua) – locul 3, Rebeca Cândescu (CSA Steaua) – locul 18, Raluca Drăghici (CS Farul Constanța) – locul 48, Andreea Gheorghe (CSA Steaua) – locul 49.
Podiumul complet al concursului de la Tauberbischofsheim a arătat astfel: 1. Anna Udovichenko (Rusia), 2. Adelina Bikbulatova (Rusia), 3. Anca Săveanu (România) și Eva Lacheray (Franța).
Următoarea etapă din Circuitul European de cadeți, în probele de floretă feminin și masculin, este programată la Cabries (Franța), în perioada 26-27 noiembrie 2016.