Ziua și medalia! Acesta pare să fie până acum sloganul delegației României prezentă la Campionatul European de cadeți și juniori de la Novi Sad (Serbia). După bronzul de luni, 29 februarie, al lui Silviu Roșu (CSA Steaua), la floretă cadeți masculin individual, marți, 1 martie, a fost rândul Ancăi Săveanu, tot de la CSA Steaua, să urce pe treapta a treia a podiumului de premiere, dar în proba de floretă cadeți feminin individual.
Anca a făcut un concurs memorabil și puțin i-a lipsit să intre în marea finală. Parcursul sportivei de la CSA Steaua până la medalia de bronz a fost următorul: tabloul de 128 – liber; tabloul de 64 – 15-14 cu Viktoria Kralikova (Slovacia); tabloul de 32 – 15-6 cu Stepanka Nemkova (Cehia); tabloul de 16 – 15-13 cu Yasmin Campbell (Marea Britanie); tabloul de 8 – 8-7 cu Nora Hajas (Ungaria); semifinale – 10-11 cu Arianna Pappone (Italia).
Celelalte sportive din România au încheiat proba pe următoarele poziții: Raluca Văcărașu (CS Farul Constanța) – locul 38, Raluca Drăghici (CS Farul Constanța) – locul 52, Rebeca Cândescu (CSA Steaua) – locul 56. Au tras 89 de sportive.
În finală, Serena Rossini (Italia) a trecut cu 13-4 de Arianna Pappone (Italia). Cealaltă medalie de bronz a fost cucerită de către  Leonie Ebert (Germania).
FOTO: Augusto Bizzi
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
logo_RODOTEX_rgb_trans