La mijlocul acestei săptămâni, Ana Maria Popescu – proaspătă campioană olimpică la spadă feminin echipe cu naționala României – a acordat un interviu pentru site-ul ProSport.
Lideul echipei de spadă a României a răspuns cu amabilitate următoarelor întrebări adresate de jurnalistul Florin Caramavrov:

Cum e să fii campion olimpic?
Cred că, înainte de a câştiga această medalie, găseam un răspuns mai bun, acum pot spune doar că te simţi uşurat şi recunoscător, totodată, pentru că munca ta nu a fost în zadar.

Ce simţi când eşti pe prima treaptă a podiumului la Jocurile Olimpice şi se cântă imnul?
Eşti atât de consumat şi epuizat, încât nu poţi să savurezi acel moment şi să te bucuri de el. Dar simţi ceva aparte atunci când eşti acolo, sus.

Din păcate, tu şi colegele tale sunteţi singurele care aţi trăit acest sentiment la Rio. Cum se vede acest regres al sportului românesc din interior?
Da, chiar din păcate. Mi-aş fi dorit ca şi alţi colegi din delegaţie să fie acolo, era bine pentru noi toţi, pentru sport. Se simte ca o apăsare şi ca o presiune în plus pe umerii noştri, ai sportivilor şi antrenorilor. Chiar daca vina este împărţită, noi apărem primii in „scenă” şi când e bine, şi când nu e.

„Ar trebui să ne plângem mai puţin şi să facem mai mult!”

Ce soluţii de revigorare a sportului românesc ai vedea în acest moment? Cum atragem copiii la scrimă, la sport, în general?
Nu consider că sunt eu în măsură să mă gândesc la revigorarea sportului. Eu pot doar să contribui prin munca mea în sala de antrenament şi la competiţii. Cred totuşi că ar trebui să ne plângem mai puţin şi să facem mai mult, în general vorbind. Copiii vin la scrimă. Problema este cum reuşim să îi ţinem acolo şi, din viitori campioni, să îi facem adevăraţi campioni.

Aţi cuantificat cât aţi muncit pentru această medalie?
O viaţă! A fost visul nostru din copilărie, visul unei generaţii. Am plecat la drum în această formulă în urmă cu mai bine de 15 ani, toţi – antrenori şi sportivi -, cu acelaşi gând, să ajungem pe podiumul olimpic. Am fost norocoşi, am reuşit!

Care e programul de antrenament? Cât vă antrenaţi într-o zi, într-o săptămână, într-un an?
Programul variază în funcţie de perioada de pregătire. În general, petrecem 5-6 ore pe zi în sala de antrenament. Uneori, avem weekend liber, uneori nu avem nici Sărbători, dar nu ne plângem. Sunt conştientă că există oameni care muncesc mai mult ca noi şi primesc mai puţin.

Există ideea aceasta în rândul vostru, că nu sunteţi apreciate la adevărata valoare. La ce v-aţi fi aşteptat după o medalie de aur la JO? Consideraţi că interesul presei a fost mic?
Eu, personal, am avut parte de expunere. Nu pot spune că presa nu a fost în jurul nostru. Mi-aş dori totuşi ca mass media să îşi întoarcă privirea şi către juniori, şi către antrenori. Sportivii nu sunt singuri, există oameni în spatele lor care au poveşti ce ar trebui spuse.

Critica oamenilor de sport doare

Aţi fost criticate după concursul individual. Ce vă doare mai tare, critica fanilor sau critica foştilor sportivi, a oamenilor din sport?
Cu siguranţă, critica oamenilor de sport. E bine să nu-ţi creezi aşteptări, ştiu asta, dar sunt momente în care parcă ţi-ai dori ca aceia care au fost cândva în situaţia ta să te înţeleagă, nu neapărat să te ia în braţe. Criticile celor care ne urmăresc activitatea le pot înţelege într-o oarecare măsură, atât timp cât nu este vorba de injurii.

La meciul cu SUA, au fost emoţii mari. Părerea de nespecialist, din faţa televizorului, a fost că le-aţi aşteptat pe ele să atace şi v-aţi retras prea mult. E corect sau greşit?
În primul meci, este întotdeauna o tensiune mai mare. Plus de asta, echipa SUA, deşi mai slab cotată decât noi, nu e de neluat în seamă. Am început tactic meciul şi nu am vrut să riscăm. Ştiam că ele au o defensivă bună, că sunt puternice. Atacul nu era o opţiune, dar experienţa era de partea noastră.

Din punct de vedere financiar, sunteţi mulţumite sau nu?
Întotdeauna e loc de mai bine, parcă aşa zice o vorbă. Lăsând gluma la o parte, consider că s-au făcut eforturi pentru aceste premieri şi nu pot fi nemulţumită.

Ce urmează pentru tine şi colegele tale?
O pauză pe plan profesional şi timp pentru familie. Nici că îmi pot dori mai mult. Ştiu că această perioadă va trece repede şi va trebui să-mi fac planuri pentru sezonul următor. Nu ştiu de fete sigur, dar eu rămân pe baricade.