Sâmbătă, 17 decembrie 2016, la o săptămână după Grand Prix-ul de spadă de la Doha, la Dubai a avut concursul internațional MKFA International Open Championship. Competiția, care în 2016 a ajuns la ediția cu numărul cinci, este una la care se participă pe bază de invitație și vine să încheie o săptămână de antrenamente la MK Fencing Adademy, un club înființat în Qatar de către doi frați, foști scrimeri în Bulgaria: Maria și Mihail.
Dacă la început au făcut demonstrații și cursuri de scrimă în diferite centre comerciale și cluburi, în prezent, MK Fencing Adademy are 160 de sportivi, și, de cinci ani încoace, campioni mondial și olimpici merg la Dubai pentru a le susține cauza.
În 2016, printre sportivele invitate s-a numărat și Ana Maria Popescu, care a fost însoțită de antrenorul Dan Podeanu. Iar Ana Maria a avut un parcurs excelent sâmbătă, în proba individuală feminină, reușind să se claseze la final pe locul 1. Rezultatele obținute Ana Maria Popescu în concursul de la Dubai au fost următoarele: tabloul de 32 – 15-2 cu Sara Al Hosni (Emiratele Arabe Unite); tabloul de 16 – 12-4 cu Elena Helgiu (SUA); tabloul de 8 – 15-2 cu Ayesha Alhameli (Emiratele Arabe Unite); semifinale – 15-4 cu Alanoud Al Saadi (Emiratele Arabe Unite); finala – 15-10 cu Ayaka Shimookawa (Japonia).
Au participat 36 de sportive din Emiratele Arabe Unite, Japonia, SUA, România, Egipt, Franța, Iraq, Italia, Olanda, Jordania, Palestina și Siria.
Sursa: Facebook Ana Maria Brânză Oficial