Capitala Finlandei, Helsinki, a găzduit sâmbătă și duminică, 19 și 20 noiembrie 2016, etapa cu numărul cinci din cadrul Circuitului European de cadeți, în probele de spadă feminin și masculin, din sezonul 2016-2017, și o nouă etapă din Circuitul European U14 la spadă feminin individual.
La Helsinki și-au dat întâlnire, în total, 183 de sportivi din 23 de țări, iar România a fost reprezentată la concursul finlandez de șase sportivi, după cum urmează:
MASCULIN: Daniel Popa (CS UNEFS), Mihai Petre (CS UNEFS);
FEMININ: Ingrid Dorgan (ACS Contraatac), Ioana Drăghi (ACS Stesial), Andrada Ghica (ACS Stesial), Ana Maria Melintescu (ACS Stesial).
Atât la cadeți, cât și la U14, cea mai bună clasare a delegației României a fost obținută de către Ana Maria Melintescu. Legitimată la ACS Stesial, unde e pregătită de antrenoarea Alina Ciuculescu, Ana Maria a ocupat locul 27 în proba de cadeți și poziția întâi în concursul U14.
La masculin, cea mai bună clasare a reușit-o Daniel Popa, de la CS UNEFS, care a încheiat concursul de cadeți masculin individual pe locul 11!
Rezultatele complete ale sportivilor români la Helsinki au fost următoarele:
CADEȚI FEMININ: Ana Maria Melintescu (ACS Stesial) – locul 27, Ioana Drăghici (ACS Stesial) – locul 37,  Ingrid Dorgan (ACS Contraatac) – locul 54, Andrada Ghica (ACS Stesial). Au participat 84 de sportive.
CADEȚI MASCULIN: Daniel Popa (CS UNEFS) – locul 11, Mihai Petre (CS UNEFS) – locul 50. Au participat 99 de sportivi.
U14 FEMININ: Ana Maria Melintescu (ACS Stesial) – locul 1, Andrada Ghica (ACS Stesial) – locul 3,  Ioana Drăghici (ACS Stesial) – locul 3, Ingrid Dorgan (ACS Contraatac) – locul 5. Au participat 36 de sportive.
Podiumul probei de spadă cadeți feminin individual de la Helsinki a arătat astfel: 1. Luise Elmer (Austria), 2. Carmen-Lii Targamaa (Estonia), 3. Yu Sihan (China) și Esther Shi Ning Lai (Singapore).
Podiumul probei de spadă cadeți masculin individual de la Helsinki a arătat astfel: 1. Roman Fedorov (Rusia), 2. Maksim Serhovets (Estonia), 3. Rafael Zagitov (Rusia) și Mikhail Spirin (Rusia).
Următoarea etapă din Circuitul European de cadeți, în probele de spadă feminin și spadă masculin, va avea loc la Grenoble (Franța), în perioada 26-27 noiembrie 2016.