Capitala Finlandei, Helsinki, găzduiește sâmbătă și duminică, 4 și 5 februarie 2017, o nouă etapă de Cupă Mondială de spadă juniori, feminin și masculin, individual și pe echipe.
Etapa cu numărul șapte din sezonul 2016-2017 adună la start, în total, 411 sportivi din întreaga lume. România este reprezentată la Helsinki în proba feminină, la individual și echipe, de trei sportive: Alexandra Predescu (CSA Steaua), Denisa Barosan (CSA Steaua) și Ramona Calcan (CSA Steaua). Antrenor: Cornel Milan.
Sâmbătă, 4 februarie, în prima zi de concurs, a avut loc proba de spadă feminin individual. Cea mai bună clasare pentru România a avut-o Alexandra Predescu. Legitimată la CSA Steaua, Alexandra a fost eliminată pe tabloul de 64 și a încheiat proba pe locul 40.
Rezultatele spadasinelor românce de la Helsinki au fost următoarele:
GRUPE PRELIMINARE

TABLOUL DE 256
Alexandra Predescu – liber;
TABLOUL DE 128
Alexandra Predescu – Kateryna Chorniy (Ucraina) 11-10;
TABLOUL DE 64
Alexandra Predescu – Camille Nabeth (Franța) 13-15.
Celelalte două spadasine românce au încheiat proba individuală pe următoarele poziții: Ramona Calcan (CSA Steaua) – locul 131, Denisa Barosan (CSA Steaua) – locul 138. Au participat 176 de sportive.
Programul de concurs de duminică, 5 februarie, din Finlanda este următorul:
Ora 9:00 – start probe spadă feminin și masculin echipe;
Ora 14:45 – semifinalele și finalele în probele de spadă feminin și masculin echipe.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă de Cupă Mondială de spadă juniori feminin și masculin, din sezonul 2016-2017, va avea loc în perioada 18-19 februarie 2017, în Italia, la Udine.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinelor românce la Helsinki.