Vineri, 4 martie, în a cincea zi a Campionatului European de scrimă pentru cadeți și juniori de la Novi Sad sunt programate ultimele trei probe pentru cadeți, toate pe echipe: spadă feminin, floretă feminin și sabie masculin.
De la ora 10:00, ora României, va începe proba de spadă feminin cadeți echipe, unde România va intra în concurs pe tabloul de 16. La startul acestei probe se vor prezenta 24 de formații, iar România se va duela în 16 cu învingătoarea partidei dintre Estonia și Danemarca.
Echipa României este formată din: Bianca Benea (CSM Oradea), Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș), Alexandra Predescu (CSA Steaua), Denisa Barosan (CSA Steaua).
Programul complet al zilei de vineri, 4 martie, de la Campionatul European de scrimă pentru cadeți și juniori de la Novi Sad este următorul:
Ora 10:00 – Spadă feminin cadeți echipe;
Din România: echipa României (Bianca Benea, Zsuzsa Schlier, Alexandra Predescu, Denisa Barosan);
Ora 10:00 – Floretă feminin cadeți echipe;
Din România: echipa României (Anca Săveanu, Rebeca Cândescu, Raluca Drăghici, Raluca Văcărașu);
Ora 13:30 – Sabie masculin cadeți echipe;
Din România: echipa României (Matei Aniculoesei, George Dragomir, Alexie Alupei, Vlad Grădișteanu).
FOTO: Augusto BIZZI
Programul este adaptat după ora României.
Site-ul www.frscrimă.ro vă va ține la curent LIVE cu evoluția scrimerilor români la Novi Sad.
FOTO: Augusto BIZZI
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
UPDATE, ora 10:42 – România va întâlni Estonia pe tabloul de 16. În 32, Estonia a trecut de Danemarca, scor 45-26. Partida România – Estonia va începe la ora 11:30, ora României.
UPDATE, ora 12:06 – România s-a calificat pe tabloul de 8, după ce a trecut în 16 de Estonia, scor 45-26.
În 8, România se va duela cu învingătoarea partidei dintre Ucraina și Cehia.
UPDATE, ora 12:15 – România se va duela pe tabloul de 8 cu Ucraina. În 16, Ucraina a trecut de Cehia, scor 45-38.
UPDATE, ora 13:48 – România s-a calificat în semifinale, după ce a trecut în 8 de Ucraina, scor 45-36. În semifinale, România se va duela cu Italia, de la ora 14:30.
UPDATE, ora 15:22 – România a pierdut semifinala cu Italia, scor 31-38, și va trage în finala mică, pentru medaliile de bronz, cu echipa Germaniei. Duelul România – Germania va începe la ora 16:00, ora României. În finala mare se vor întâlni Italia și Rusia.
UPDATE, ora 16:50 – România a cucerit medalia de bronz, după ce a învins în finala mică echipa Germaniei, scor 45-29.
UPDATE, ora 18:03 – În finala mare, Italia a învins Rusia, scor 45-32, și a cucerit medaliile de aur.