Ziua a doua a etapei de Cupă Mondială de floretă feminin seniori de la Gdansk programează sâmbătă, 4 februarie 2017, duelurile de pe tabloul principal de 64. În această fază, România este reprezentată de către Maria Boldor, de la CSA Steaua. Coordonată de pe margine de antrenorul Ducu Petre, Maria va intra pe planșă la ora 12:00, ora României, într-un duel împotriva sportivei Seo In Hong (Coreea de Sud).
Evoluția LIVE a Mariei la Gdansk poate fi urmărită AICI.
Vineri, în calificări, au tras pentru România și Mălina Călugăreanu, Teodora Sîrbu și Laura Vîrga. În urma evoluțiilor de vineri, cele trei floretiste românce, care au fost eliminate în tururile preliminare, au încheiat întrecerea individuală de la Gdansk pe următoarele poziții: Mălina Călugăreanu (CSA Steaua) – locul 77, Laura Vîrga (CSU Poli Timișoara) – locul 112, Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara) – locul 152.
Programul de concurs de sâmbătă și duminică de la Gdansk este următorul:
SÂMBĂTĂ, 4 FEBRUARIE
Ora 10:00 – start tablou de 64;
Ora 17:00 – semifinalele și finala în proba individuală;
DUMINICĂ, 5 FEBRUARIE
Ora 10:00 – start probă pe echipe;
Ora 17:30 – finala mare în proba pe echipe.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă de Cupă Mondială de floretă seniori feminin, din sezonul 2016-2017, va avea loc în SUA, la Long Beach, în perioada 17-18 martie 2017.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția floretistelor românce la Gdansk.
FOTO: FIE


UPDATE, ora 16:00 – Maria Boldor a fost eliminată pe tabloul principal de 64, după ce a cedat cu 5-15 în duelul cu Seo In Hong (Coreea de Sud). În urma evoluțiilor de vineri și sâmbătă, cele patru floretiste românce au încheiat proba individuală de la Gdnask pe următoarele poziții: Maria Boldor (CSA Steaua) – locul 49, Mălina Călugăreanu (CSA Steaua) – locul 77, Laura Vîrga (CSU Poli Timișoara) – locul 112, Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara) – locul 152. Au participat 177 de sportive.
Podiumul probei de floretă feminin seniori individual de la Gdansk arată astfel: 1. Svetlana Tripapina (Rusia), 2. Pauline Ranvier (Franța), 3. Astrid Guyart (Franța) și Lee Kiefer (SUA).