Cea de-a doua etapă de Cupă Mondială de floretă seniori feminin, din sezonul 2017-2018, se desfășoară de vineri și până duminică, în perioada 3-5 noiembrie 2017, la Saint Maur.
Pe planșele din Franța și-au anunțat prezența 187 de sportive, care se vor întrecere la individual și pe echipe. România este reprezentată la Saint Maur de patru sportive: Mălina Călugăreanu (CSA Steaua), Maria Boldor (CSA Steaua), Ana Boldor (CSU Poli Timișoara) și Anca Săveanu (CSA Steaua). Antrenor: Florin Gheorghe.
Cele patru floretiste românce vor intra în concurs vineri, 3 noiembrie 2017, în calificările probei individuale, iar evoluția lor LIVE poate fi urmărită AICI.
Programul celor trei zile de concurs de la Saint Maur este următorul:
VINERI, 3 NOIEMBRIE
Ora 11:00 – start grupe preliminare;
SÂMBĂTĂ, 4 NOIEMBRIE
Ora 10:00 – tabloul de 64;
Ora 17:15 – tabloul de 8, semifinalele și finala în proba individuală;
DUMINICĂ, 5 NOIEMBRIE
Ora 9:00 – tabloul de 32 în proba pe echipe;
Ora 14:30 – finala mică și finala mare în proba pe echipe.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă de Cupă Mondială la floretă seniori feminin, din sezonul 2017-2018, va avea loc la Torino, în perioada 1-3 decembrie 2017.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția floretistelor românce la Saint Maur.