Cupa Mondială de floretă juniori feminin de la Timișoara, ediția 2016, continuă duminică, 9 octombrie, la Sala „Constantin Jude” cu proba pe echipe. De la ora 9:00 s-au prezentat la start nouă formații: Japonia, Polonia, Belarus, Irlanda, Marea Britanie, Ungaria, Spania, România și Ucraina.
Programul de pe tabloul de 8 este următorul:
Polonia – Irlanda/Belarus
Marea Britanie – Japonia
Ungaria – Spania
România – Ucraina.
Echipa României este formată din: Ana Boldor (CSU Poli Timișoara), Raluca Drăghici (CS Farul Constanța), Anca Săveanu (CSA Steaua), Raluca Văcărașu (CS Farul Constanța).
Concursul pe echipe poate fi urmărit LIVE AICI.
Următoarea etapă de Cupă Mondială la floretă juniori feminin va avea loc la Bochum (Germania), în perioada 29-30 octombrie 2016.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent LIVE cu toate detaliile întrecerii de la Timișoara.