Pe 12 septembrie 2020 vom sărbători Ziua Mondială a Scrimei! În acest an, în condițiile impuse de pandemia de coronavirus, vom marca momentul va fi marcat în mediul virtual!

Toți cei interesați să participe la sărbătoarea virtuală pot trimite un clip video, până în data de 7 septembrie 2020, la adresa de email: scrimaromania@gmail.com

Mesajul video trebuie să respecte următoarele condiții:

– Durata maximă: 20 secunde
– Format mp4, obligatoriu filmare pe orizontal, fond neutru, sunet fără muzică de fond
– Dress code: tricou roșu, galben, albastru sau alb
– Cuvinte cheie care pot fi folosite în exprimare: sărbătoare, prieteni, viitor, susținere, pasiune, familie, împreună, puternici, speranță, unitate, echipă, solidaritate, vis, motivație, success, triumf, bucurie.
Hastag-uri:

#WorldFencingDay

#fencingAPassionAFamily 

#ZiuaMondialăScrimă
În imagini, puteți exersa sau arăta mișcări de scrimă unor persoane care vă asistă (familie, comunitate, prieteni), puteți menționa o persoană care a contribuit la formarea dumneavoastră ca scrimer, puteți explica de ce scrima e pasiunea dumneavoastră sau puteți să împărtășiți ce înseamnă familia scrimei românești pentru dumneavoastră.

Clipul video poate fi filmat cu un telefon.

Vă invităm să vă alăturați celor care sărbătoresc Ziua Mondială a Scrimei!