Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, i-a înmânat astăzi titlul de antrenor emerit tehnicianului ialomițean Marin Cruțu (58 de ani) – distincție care vine să onoreze rezultatele remarcabile obținute de acesta în activitatea depusă ca antrenor la sabie.

Marin Cruțu a devenit antrenor în 1994 și i-a lansat în lumea scrimei, printre alții, pe Alin Badea (argint echipe C.M. Budapesta 2013, argint echipe Jocurile Europene Baku 2015, bronz echipe C.E. Torun 2016, bronz echipe C.M. Rio de Janeiro 2016), Iulian Teodosiu (argint echipe C.M. Budapesta 2013, argint echipe Jocurile Europene Baku 2015, bronz echipe C.E. Torun 2016, bronz echipe C.M. Rio de Janeiro 2016, bronz individual C.E. tineret Minsk 2017), George Dragomir (aur echipe C.E. Tineret Plovdiv 2019, argint individual C.M. Juniori Torun 2019, bronz individual C.E. Tineret Plovdiv 2019) și Răzvan Stănescu (bronz echipe C.E. Cadeți Plovdiv 2017).

Fiul lui Marin Cruțu, Mihai, este sabrer în lotul național al României.

Puteți citi aici textul postat pe site-ul Ministerului Tineretului și Sportului:

http://mts.ro/noutati/ministrul-tineretului-si-sportului-ionut-stroe-a-vizitat-unul-din-centre-de-traditie-la-sabie-masculin-sectia-csm-slobozia/

Sursă foto: MTS