Stelistul Vlad Roșu a avut un traseu perfect în grupe, cu zece victorii din zece partide disputate, iar pe tabloul principal a legat alte trei succese care l-au propulsat în finala concursului de azi! În semifinale, Vlad a dispus de Sebastian Drăghici (CS Olimpia București) cu 15-10. În cealaltă semifinală sătmăreanul Răzvan Nojea a dispus cu 15-13 de Gabriel Pavel (CSTA București). În finală, Răzvan a început mai bine, a condus și cu 5-1, însă Vlad a revenit, a egalat la 6 și a preluat conducerea, a fost apoi din nou egal, la 9, dar Vlad Roșu nu a mai cedat și s-a impus cu 15-10, cucerind titlul național la floretă juniori! Medaliile de bronz au fost obținute de Sebastian Drăghici (CS Olimpia București) și Gabriel Pavel (CSTA București).

REZULTATELE COMPLETE ALE TABLOULUI PRINCIPAL:

16-IMI:

Alexandru Macovei (CS Petrolul Ploiești) – Gruia Pascale (CSȘ Triumf București) 15-6

Felix Dogariu (ACS Floreta Timișoara) – Tudor Cosma (ACSȘ Aramis București) 15-10

Victor Baciu (CSM Cluj Napoca) – Darius Malekshahian (ACS Floreta Timișoara) 15-10

OPTIMI DE FINALĂ:

Vlad Roșu (CSA Steaua) – Alexandru Macovei (CS Petrolul Ploiești) 15-10

Petru Surcel (CSA Steaua) – Ștefan Balogh (ACSȘ Aramis București) 15-12

Nicolas Pop (CS Satu Mare) – Justin Albeanu (CSA Steaua) 15-6

Sebastian Drăghici (CS Olimpia București) – Rareș Baciu (CSȘ Triumf București) 15-5

Ionuț Stoe (CSȘ Triumf București) – Felix Dogariu (ACS Floreta Timișoara) 15-12

Gabriel Pavel (CSTA București) – Mihnea Surcel (CSA Steaua) 13-9

Radu Burcea (CSA Steaua) – Matei Serghie (CS Satu Mare) 15-14

Răzvan Nojea (CS Satu Mare) – Victor Baciu (CSM Cluj Napoca) 15-3

SFERTURI DE FINALĂ:

Vlad Roșu (CSA Steaua) – Petru Surcel (CSA Steaua) 15-9

Sebastian Drăghici (CS Olimpia București) – Nicolas Pop (CS Satu Mare) 15-7

Gabriel Pavel (CSTA București) – Ionuț Stoe (CSȘ Triumf București) 15-8

Răzvan Nojea (CS Satu Mare) – Radu Burcea (CSA Steaua) 15-9

SEMIFINALE:

Vlad Roșu (CSA Steaua) – Sebastian Drăghici (CS Olimpia București) 15-10

Răzvan Nojea (CS Satu Mare) – Gabriel Pavel (CSTA București) 15-13

FINALA:

Vlad Roșu (CSA Steaua) – Răzvan Nojea (CS Satu Mare) 15-10

CLASAMENT FINAL:

LocNumeClubȚară
1ROȘU VladCSA STEAUA București ROU
2NOJEA RăzvanCS Satu Mare ROU
3TDRĂGHICI SebastianCS OLIMPIA București ROU
3TPAVEL GabrielCSTA București ROU
5STOE IonuțCSȘ TRIUMF București ROU
6POP NicolasCS Satu Mare ROU
7BURCEA RaduCSA STEAUA București ROU
8SURCEL PetruCSA STEAUA București ROU
9BALOGH ȘtefanACSȘ ARAMIS București ROU
10SERGHIE MateiCS Satu Mare ROU
11SURCEL MihneaCSA STEAUA București ROU
12ALBEANU JustinCSA STEAUA București ROU
13BACIU RareșCSS TRIUMF București ROU
14DOGARIU FelixACS FLORETA Timișoara ROU
15BACIU VictorCSM Cluj Napoca ROU
16MACOVEI AlexandruCS PETROLUL Ploiești ROU
17PASCALE GruiaCSȘ TRIUMF București ROU
18MALEKSHAHIAN DariusACS FLORETA Timișoara ROU
19COSMA TudorACSȘ ARAMIS București ROU
20ADOCH ȘtefanACS FLORETA Timișoara ROU
21BERCEANU RareșCSȘ TRIUMF București ROU
22GHEȚU RobertCSȘ TRIUMF București ROU
23BĂLAN RaduCSA STEAUA București ROU
24SANDU PavelCS PETROLUL Ploiești ROU
25PETRACHE MihneaACS FLORETA Timișoara ROU
26KONCZ EndreCSM Cluj Napoca ROU
27AȘTILEAN AntoniuCSM Cluj Napoca ROU
28STIUBE AndreiACS FLORETA Timișoara ROU

REZULTATELE DIN PRIMA FAZĂ A GRUPELOR:

REZULTATE DIN FAZA A DOUA A GRUPELOR: