Capitala Finlandei, Helsinki, găzduiește sâmbătă și duminică, 4 și 5 februarie 2017, o nouă etapă de Cupă Mondială de spadă juniori, feminin și masculin, individual și pe echipe.
Etapa cu numărul șapte din sezonul 2016-2017 va aduna la start, în total, 411 sportivi din întreaga lume. România va fi reprezentată la Helsinki în proba feminină, la individual și echipe, de trei sportive: Alexandra Predescu (CSA Steaua), Denisa Barosan (CSA Steaua) și Ramona Calcan (CSA Steaua). Antrenor: Cornel Milan.
Programul celor două zile de concurs din Finlanda este următorul:
SÂMBĂTĂ, 4 FEBRUARIE
Ora 9:30 – start probă spadă masculin individual;
Ora 13:00 – start probă spadă feminin individual;
Ora 17:30 – semifinalele și finala în proba de spadă masculin individual;
Ora 19:00 – semifinalele și finala în proba de spadă feminin individual;
DUMINICĂ, 5 FEBRUARIE
Ora 9:00 – start probe spadă feminin și masculin echipe;
Ora 14:45 – semifinalele și finalele în probele de spadă feminin și masculin echipe.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă de Cupă Mondială de spadă juniori feminin și masculin, din sezonul 2016-2017, va avea loc în perioada 18-19 februarie 2017, în Italia, la Udine.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinelor românce la Helsinki.