A 39-a ediție a turneului internațional de scrimă Challenge Wratislavia are loc în Polonia, la Wroclaw, în perioada 17-21 martie. Surpanumit și campionatul mondial neoficial al copiilor, Challenge Wratislavia strânge la start peste 1.000 de copii din întreaga lume, la toate cele trei arme – floretă, spadă și sabie – la feminin și masculin, doar la individual, la următoarele categorii de vârstă: U11, U13 și U15.
Duminică, 20 martie, în a patra zi de concurs au avut loc probele de floretă feminin, la U11, U13 și U15. România a fost reprezentată sâmbătă de 15 sportive, iar trei dintre ele au urcat pe podium.
Emilia Corbu, la U15, și Andreea Dincă, la U11, au cucerit medalia de argint, iar Maria Paula Radu (ACS Balestra) a câștigat medalia de bronz.
Legitimată la CSTA București, Emilia Corbu s-a clasat pe locul doi la U15, după ce a pierdut finala cu Darina Elenevich (Rusia), scor 15-13.
Tot pe locul doi s-a clasat și Andreea Dincă, de la ACS Balestra, la U11, care a cedat în finală în fața sportivei Vera Chausova (Rusia), scor 3-8. O evoluție foarte bună a avut și Maria Paula Radu (ACS Balestra), care a ocupat locul trei la categoria U11.
Rezultatele complete ale sportivelor românce în ziua a patra a Challenge Wratislavia au fost următoarele:
Floretă feminin U15: Emilia Corbu (CSTA) – locul 2, Melissa Korossy (CS Satu Mare) – locul 89, Daria Panait (ACS Balestra) – locul 127. Au participat 136 de sportive.
Floretă feminin U13: Karina Vasile (ACS Balestra) – locul 5, Teodora Turdean (CS Satu Mare) – locul 16, Crina Popa (ACS Balestra) – locul 20, Denisa Mănescu (ACS Balestra) – locul 28, Anne Marie Briciu (CSTA) – locul 36, Teodora Șofran (CS Satu Mare) – locul 39, Denisa Velica (CSTA) – locul 40, Anastazija Pârva (ACS Balestra) – locul 89, Alexandra Tănase (ACS Balestra) – locul 138. Au paricipat 163 de sportive.
Floretă feminin U11: Andreea Dincă (ACS Balestra) – locul 2, Maria Paula Radu (ACS Balestra) – locul 3, Claudia Ilie (ACS Balestra) – locul 39. Au participat 100 de sportive.
Challenge Wratislavia se încheie luni, 21 martie, cu probele de sabie, la feminin și masculin, după următorul program:
Ora 10:00 – sabie masculin U15;
Ora 10:00 – sabie feminin U15;
Ora 12:00 – sabie feminin U13;
Ora 12:00 – sabie masculin U13;
Ora 13:15 – sabie feminin U11;
Ora 13:15 – sabie feminin U11.
Programul este adaptat după ora României.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția scrimerilor români la Wroclaw.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
logo_RODOTEX_rgb_trans