Astăzi la Plovdiv, în proba feminină a etapei de Cupă Mondială pentru juniori la sabie, antrenoarea Andreea Doană a înscris în concurs cinci sportive: Maria Matei, Felicia Iacob, Mihaela Chițu, Laura Moroianu și Delia Chircă. Fetele, aflate la primul competiție după un an de zile de pauză, au avut emoții mari pe planșă, iar rezultatele nu au fost dintre cele mai bune.

Maria Matei s-a calificat direct pe tabloul de 16, încheind a treia în clasamentul realizat după faza grupelor.

Mihaela Chițu a învins-o pe bulgăroaica Gabriela Zaharinova cu 15-11 și s-a calificat în optimi, iar Felicia Iacob a trecut de o altă reprezentantă a țării gazdă, Kristina Milanova, de care a dispus cu 15-14.

În optimi, din păcate, toate sportivele tricolore au pierdut asalturile. Maria Matei a cedat în fața unei sportivei din Uzbekistan, Sevinch Ismoilova (8-15); Felicia Iacob a fost învinsă greu de o altă uzbekă, Gulistan Perdebaeva, care s-a impus cu 16-13, iar Mihaela Chițu a fost eliminată tot de o sabreră din Uzbekistan – Shaknoza Togaymurodova.

Laura Moroianu – care este încă la categoria cadeți și a participat la primul ei concurs de juniori – și Delia Chircă au avut câte o singură victorie în faza grupelor și nu s-au calificat pentru tabolul principal.

La final, Maria Matei a încheiat concursul pe poziția a noua, Mihaela Chițu a fost a 14-a, Felicia Iacob – locul 15, Laura Moroianu – locul 24, Delia Chircă – locul 25.