Niciun concurs fără medalie. Acesta pare să fie deviza echipei de spadă seniori feminin în 2015. După bronzul de la Barcelona, echipa pregătită de Dan Podeanu a cucerit duminică seara, pe 15 februarie, medalia de argint la etapa de Cupă Mondială de la Buenos Aires (Argentina).
Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop și Anca Măroiu au avut un parcurs excelent, fiind învinse doar în finală, după un meci foarte strâns, de Italia, scor 26-30. Până în finală, România a avut următorul parcurs: tabloul de 32 – liber; tabloul de 16 – 43-25 cu Venezuela; tabloul de 8 – 35-31 cu Estonia; semifinale – 45-24 cu Rusia.
Configurația finală a podiumului a fost următoarea: 1. Italia, 2. România, 3. Germania.
Următorul concurs la spadă seniori feminin va fi Grand Prix-ul de la Budapesta, din 21-22 martie.
FOTO: Marie-Lan Tay Pamart