Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara (strada FC Ripensia Nr. 7) găzduiește sâmbătă și duminică, 7 și 8 octombrie 2017, în organizarea Federației Române de Scrimă și a CSU Poli Timișoara, un eveniment de primă clasă pentru sportul românesc: Etapă de Cupă Mondială floretă juniori feminin.
La startul concursului, care este etapa de debut în sezonul 2017-2018, s-au prezentat 132 de sportive din Austria, Belgia, Belarus,Cehia, Spania, Franța, Ungaria, Italia, Japonia, Kazakhstan, Polonia, România, Rusia, Singapore, Slovacia, Ucraina, SUA și Venezuela!
România este reprezentată la acest concurs – care se dispută la individual și pe echipe – de următoarele sportive: Teodora Băloiu (CS Farul Constanța), Rebeca Cândescu (CSA Steaua), Emilia Corbu (CSTA București), Raluca Drăghici (CS Farul Constanța), Andreea Gheorghe (CSA Steaua), Melissa Korosy (CS Satu Mare), Alexandra Lazin (CSU Poli Timișoara), Ioana Mistric (CSA Steaua), Daria Panait (ACS Balestra), Anca Săveanu (CSA Steaua), Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara), Teodora Șofran (CS Satu Mare), Diana Șuta (CS Satu Mare), Raluca Văcărașu (CS Farul Constanța).
Cel mai bun rezultat pentru delegația României a fost obținut de către Rebeca Cândescu. Legitimată la CSA Steaua, Rebeca a părăsit întrecerea pe tabloul de 64 și s-a clasat la final pe locul 40. Tot în 64 a fost eliminată și Anca Săveanu, ocupanta poziției 62 în final.
Celelalte sportive din România au obținut următoarele clasări în proba individuală de la Timișoara: Andreea Gheorghe (CSA Steaua) – locul 70, Raluca Drăghici (CS Farul Constanța) – locul 103, Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara) – locul 110, Emilia Corbu (CSTA București) – locul 111, Alexandra Lazin (CSU Poli Timișoara) – locul 113, Teodora Șofran (CS Satu Mare) – locul 119, Raluca Văcărașu (CS Farul Constanța) – locul 120, Melissa Korosy (CS Satu Mare) – locul 124, Teodora Băloiu (CS Farul Constanța) – locul 129, Diana Șuta (CS Satu Mare) – locul 130,  Ioana Mistric (CSA Steaua) – locul 131, Daria Panait (ACS Balestra) – locul 132.
În ceea ce privește podiumul, Tsuji Sumire (Japonia) a câștigat sâmbătă, 7 octombrie 2017, proba individuală în cadrul etapei de Cupă Mondială de floretă juniori feminin de la Timișoara. Pe locul doi s-a clasat Alexandra Sunduchkova (Rusia), iar pe trei au terminat Sylvie Binder (SUA) și Marta Ricci (Italia).
Programul concursul de duminică, 8 octombrie, la care vor lua startul 12 formații, este următorul:
Ora 7:00 – deschiderea sălii;
Ora 7:15-8:00 – plata taxei de înscriere/controlul armelor;
Ora 9:00 – start probă pe echipe;
Ora 16:00 – finala în proba pe echipe.
Toate detaliile concursului vor fi pe www.frscrima.ro!
Întrecerea de la Timișoara poate fi urmărită LIVE-SCORE AICI și LIVE VIDEO AICI.
INTRAREA ESTE LIBERĂ!