Cupa Mondială de Sabie Juniori – Sosnowiec 2022

Masculin, individual

Într-un concurs puternic dedicat juniorilor, la Sosnowiec, în Polonia, România s-a prezentat cu nouă sabreri între cei 182 de sportivi înscriși în competiție.

Toți cei nouă sportivi români s-au calificat din grupe, intrând pe tablou.

Cea mai bună performanță a înregistrat-o Radu Nițu care a cucerit medalia de bronz a concursului din Polonia. Radu s-a calificat direct în turul al doilea. Aici a dispus cu 15-8 de ucraineanul Yehor Semenov, iar în turul al treilea l-a învins pe francezul Evan Fraboulet, cu 15-10. În 16-imi, Radu Nițu l-a avut ca adversar pe egipteanul Zeyad Nofal, de care a dispus cu 15-14. A urmat, în optimi, victorie la americanul William Morrill (15-13) și intrarea în sferturile de finală. Aici s-a întâlnit cu egipteanul Adham Moataz, pe care l-a eliminat cu 15-11, calificându-se pentru semifinale. Adversar în penultimul act i-a fost ucraineanul Darii Lukashenko. Radu a luptat și a pierdut cu 10-15, câștigând medalia de bronz a competiției.

Rareș Gheorghe a mers direct în turul secund, unde l-a învins pe slovenul Peter Krajnc cu 15-14. În turul al treilea, Rareș a trecut de spaniolul Asier Olangua cu 15-7, românul fiind eliminat greu. în 16-imi, de bulgarul Todor Stoichev, care s-a impus cu 15-14.

Nicolas Lupu s-a calificat direct pentru turul al doilea, tur în care a obținut victoria la ucraineanul Stanislav Zakutnii (15-13). Nicolas a pierdut în turul al treilea, la mare luptă, întâlnirea cu polonezul Krzysztof Kajor (14-15).

Același traseu l-a urmat și Eduard Dragomir, victorios în turul secund la ucraineanul Roman Krasnovid (15-12), dar înfrânt în turul III de italianul Edoardo Cantini, cu 15-11.

Mihnea Enache a intrat pe tablou din primul tur. A fost victorie cu maghiarul Marton Szabo (15-10), pentru ca în turul secund Mihnea să îl învingă pe georgianul Lasha Kutchukhidze (15-12). Mihnea a cedat în turul al treilea la Vlad Covaliu, care s-a impus cu 15-10.

Vlad Covaliu a intrat direct în turul doi, iar cu un succes la ucraineanul Timur Terzi (15-10), a mers în turul al treilea, unde a dispus cu 15-10 de Mihnea Enache. Vlad a fost învins cu dificultate, în 16-imi, de americanul Cody Walter Ji, cu 15-13.

Casian Cîdu s-a calificat direct în al doilea tur. Aici și-a apropiat victoria în meciul cu azerul Magsud Huseynli (15-10), dar a pierdut în turul următor, la britanicul Samuel Allen (8-15).

Cosmin Stan a intrat în turul secund, unde a fost învins cu 15-7 de italianul Marco Mastrullo.

Calificat și el în turul secund, Marco Șovar a dispus categoric de polonezul Filip Jozefowski (15-3), fiind întrecut în turul al treilea de către egipteanul Zeyad Nofal (7-15).

Locurile în clasament pentru sportivii tricolori au fost următoarele: Radu Nițu – 3, Rareș Gheorghe – 24, Vlad Covaliu – 28, Marco Șovar 39, Casian Cîdu – 42, Eduard Dragomir – 49, Nicolas Lupu 61, Mihnea Enache 64, Cosmin Stan – 95.

Feminin, individual

În concursul feminin s-au înscris 138 de sportive, nouă dintre acestea fiind reprezentantele României. Dintre acestea Andreea Șerbănoiu și Ioana Crăciun au fost eliminate după faza grupelor.

Catinca Dumitru a trecut în primul tur de poloneza Ewa Wasilewska (15-8), iar în turul secund a dispus cu 15-13 de Elea Faur (Spania). Catinca a pierdut în 16-imi, unde a fost învinsă cu 15-11 de Anna Spiesz (Ungaria).

Amalia Stan a intrat în primul tur al tabloului principal, unde a pierdut cu 10-15 la Fabiola Villegas (Spania). Denisa Șerban a pierdut și ea în primul tur, 9-15 cu japoneza Kokona Kikuchi. Și Anna Ovesia a fost eliminată în primul tur, după 9-15 în fața americancei Lola Possick. Același lucru s-a întâmplat și cazul Alexandrei Mitruș, învinsă de Jadeyn Williams (S.U.A.) cu 15-8. Roberta Ciobanu a pierdut în primul tur, 7-15 la bulgăroaica Ana Mihailova, iar Patricia Popa a fost eliminată de Ilona Ribeiro (Franța), victorioasă cu 15-11.

La final, Catinca Dumitru s-a clasat pe locul 25, Amalia Stan – 70, Patricia Popa – 72, Denisa Șerban – 81, Roberta Ciobanu – 82, Alexandra Mitruș – 86, Anna Ovesia – 103, Andreea Șerbănoiu – 117, Ioana Crăciun – 123.